Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Ion Nicolae, zis Dinţişor, revine în forţă în PNL

• Emilian Frâncu are nevoie de un veritabil cărător de servietă • Liviu Boban nu face faţă cerinţelor edilului şef

Revenirea lui Ion Nicolae, zis Dinţişor, în PNL Vâlcea, este doar o chestiune de timp, deşi cam toţi factorii implicaţi neagă cu vehemenţă că acest lucru chiar s-ar întâmpla. Ne amintim cu toţii că pe la sfârşitul anului 2010, Nicolae a părăsit PNL-ul cu tinicheaua de coadă, fiind dat afară din partid în urma voturilor din BPT şi Delegaţia Permanentă. A fost acuzat că a vândut informaţii de uz intern către presă, fiind considerat un turnător de doi bani, însă Nicolae nu s-a lăsat cu una cu două. A atacat decizia liberalilor vâlceni la Consiliul Teritorial de Arbitraj, sperând să-şi recâştige poziţia în formaţiunea politică care s-a dezis de el. De atunci, Nicolae a încercat toate partidele de pe eşicherul politic românesc, nefăcând purici pe la nici unul, însă, acum, se pare că Dintele de Aur vrea să se întoarcă la prima lui dragoste, PNL. Şi se pare că are mari şanse dacă ar fi să ne luăm după aparenţe. Apariţia sa la unul dintre evenimentele publice ale săptămânii trecute, alături de primarul Emilian Frâncu şi consilierul său, Liviu Boban, ne-a declanşat mari semne de întrebare. Deşi nu avem încă certitudini, se pare că Nicolae caută încă breşa prin care ar putea reintra în PNL. Din câte am aflat, acesta ar încerca să intre în partid prin intermediul unei organizaţii din judeţ, însă deocamdată nu a depus nicio cerere. Mai mult, Cristian Buican a hotărât ca persoanele cu notorietate care vor să fie membrii PNL, trebuie aprobaţi şi de BPT, aşadar, cu această manevră Nicolae nu ar avea nicio şansă. „Din câte am aflat şi noi, el vrea să vină la PNL, dar nu avem de gând să-l primim. Acum vreo două săptămâni, a fost o discuţie despre el la sfârşitul unei şedinţe de BPT, atunci când Gheorghe Ioniţă a întrebat dacă e adevărat că Nicolae ar reveni la PNL, după ce acesta s-a lăudat prin oraş. Buican i-a răspuns atunci că este exclus aşa ceva” – ne-a declarat un liberal bepetist.

Contactat telefonic, Ion Nicolae şi-a negat intenţiile, deşi faptele sale vorbesc de la sine: „Deocamdată nu am luat o decizie în acest sens. Mai aştept. Am primit propuneri din mai multe părţi. Unele îmi convin, altele nu. Nu cred că este timpul oportun pentru a face o mişcare politică. Cu domnul Frâncu discut aşa cum şi dumneavoastră discutaţi cu cunoştinţele dumneavoastră. Nu am dus însă discuţiile la nivel politic” – susţine Ion Nicolae.

MAGDA POPESCU