Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Gheorghe Udubae este liderul UNPR Râmnicu Vâlcea

CONTINUITATE. UNPR-iştii râmniceni  şi-au ales  liderul în prezenţa deputatului Dan Mazilu, liderul UNPR Vâlcea. În prezenţa a peste 200 de membri UNPR, cei 84 de delegaţi la Conferinţa municipală de alegeri a organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea l-au desemnat ca lider pe Gheorghe Udubae, fostul lider interimar al organizaţiei municipale. Pentru şefia organizaţiei municipale s-au înscris trei candidaţi: Gheorghe Udubae, Preduţ Ion şi Ion Nicolae, fost membru PRM, PC, PNL, până mai ieri şi UNPR. Acesta nu s-a mai prezentat la şedinţa de alegeri pentru că Gheorghe Udubae nu a renunţat la candidatură.

Gheorghe Udubae, fostul lider interimar al organizaţiei municipale Râmnicu Vâlcea, a fost ales vineri, 8 octombrie, lider al organizaţiei municipale cu 80 de voturi pentru şi patru împotrivă, obţinute de  contracandidatul său Ion Preduţ. „În urmă cu trei luni, când am fost numit preşedinte interimar, am pornit la muncă, iar cei cu care am pornit la drum au rămas alături de mine. Sunt foarte puţini cei care au renunţat. Am considerat că lupta se duce până la capăt, iar scorul pe care l-am obţinut, de 95%, mă determină să cred că oamenii care au fost alături de mine mă vor ajuta să creştem organizaţia. Râmnicenii înţeleg că ajutându-ne unii pe alţii putem trece mai uşor peste greutăţile de zi cu zi. Cred cu certitudine, că acest partid nou înfiinţat îşi va respecta doctrina de centru-stânga, fapt pentru care credem că mergem pe drumul cel bun. Dacă continuăm să sprijinim Guvernul, dacă va fi nevoie de noi, o vom face cu credinţa că vom respecta doctrina partidului şi, nu în ultimul rând, dorinţa cetăţenilor, mai ales a pensionarilor şi a tinerilor care se descurcă din ce în ce mai greu în ţara noastră”, le-a spus membrilor UNPR preşedintele organizaţiei municipale, Gheorghe Udubae.

Ion Nicolae nu s-a mai prezentat la alegeri

Ion  Nicolae, candidat şi el la această funcţie, a ieşit din cursă cu câteva ore înaintea şedinţei de alegeri pentru că Udubae nu i-a lăsat culoarul liber. Fostul liberal voia să participe în această cursă, dar fără contracandidat, un scenariu respins din start de liderul UNPR Vâlcea, deputatul Dan Mazilu, care a declarat că viitorul lider al organizaţiei municipale va fi ales prin vot democratic şi nu prin înţelegeri secrete, prin scenarii de culise.

„Vreau încă de la început să menţionez că funcţia de preşedinte în UNPR se câştigă în urma unei competiţii interne, serioase. Politica nu este o joacă, nici măcar o joacă a orgoliilor. Aspiranţii la această funcţie trebuie să-şi impună şi să respecte anumite principii: să accepte în primul rând competiţia, să ştie că uneori câştigi, alteori pierzi, iar dacă ai câştigat, meritul nu este doar al tău, ci al întregii echipe. Dacă totuşi ai pierdut, să ai puterea să recunoşti victoria celuilalt şi, fără patimă sau orgolii rănite, să construieşti alături de echipa din care faci parte.

Oamenii s-au săturat de mesaje politice fără conţinut, de demagogie ieftină. Este timpul ca valorile, competenţa şi profesionalismul să se adune şi să fie lăsate să muncească în folosul cetăţenilor.

Vreau ca în fruntea Organizaţiei Municipale să-l avem pe cel mai bun  şi-l asigur acum, de tot sprijinul şi implicarea mea în proiectele şi obiectivele pe care şi le propune. Cred în viitorul acestei organizaţii. În calitate de preşedinte, nu îmi voi permite niciodată să îmi împart colegii de partid în buni şi răi, sau să sugerez  care dintre ei trebuie votat. Decizia  aparţine delegaţilor!”, a spus  Mazilu, precizând că Nicolae spera să obţină cadou funcţia  de lider al organizaţiei municipale, dar şi pe acea de candidat al partidului la Primăria Râmnicului. ,,Nicolae voia ca Gheorghe Udubae să se retragă din cursă şi să-l numim şef la municipiu şi candidatul partidului la alegerile de la Primăria Râmnicului, ori asta nu se poate. Membrii noştri îşi aleg singuri liderul, cât despre candidatul pentru Primărie, consider că este mult prea devreme să decidem”, a mai spus Mazilu.

DANA NEDESCU