În data de 10 aprilie 2016, a avut loc ședința de lucru a echipei PNL Drăgăşani / TNL Drăgășani – Organizația Gib Mihăescu. Au fost prezenți și secretarul general al PNL Vâlcea, consilierul județean, Stefan Prala, împreună cu candidatul PNL pentru Primăria Municipiului Drăgășani, Constantin Pleșoianu.
Acesta le-a spus celor prezenţi că dacă va câştiga alegerile pentru funcţia de primar, uşa sa va fi în permanenţă deschisă pentru că şi la Casa de Asigurări de Sănătate Vâlcea, unde lucrează ca director medical din 2005, răspundea de audienţe, deoarece a manifestat tot timpul disponibilitate pentru dialog şi puţini au fost cei care au plecat cu problemele nerezolvate de la Constantin Pleşoianu.
„O parte dintre dvs. mă cunoaşteţi cu siguranţă pentru că aţi venit la mine la cabinet la consultaţie, un de am lucrat până în anul 2005. Pe plan politic, sunt liberal, am participat în campanii electorale încă din anul 1992, când PNL era huiduit şi înjurat şi puţini înţelegeau ce este acela liberalismul. Din 2005 sunt director medical, medic şef la CAS Vâlcea, post ocupat prin concurs. De fiecare dată când se schimba partidul de guvernământ, dădeam şi concurs pe post.
Zvonurile pe care le aud prin oraş despre mine, nu mă supără, mă fac să zâmbesc. Cine doreşte să afle adevărul este foarte simplu: dacă aveţi drum la Vâlcea, la CAS, pe oricine aţi întreba despre mine şi activitatea mea, veţi afla adevărul cu siguranţă.
Uşa mea de la CAS a fost în permanenţă deschisă. Majoritatea audienţelor erau dirijate către mine pentru că am manifestat în permanenţă disponibilitate pentru dialog, pentru comunicare cu oamenii şi am vrut efectiv să îi ajut şi să le rezolv problemele.
Aceeaşi atitudine o vor adopta şi dacă ajung în funcţia de primar al municipiului Drăgăşani. Voi avea o comunicare permanentă cu oamenii, voi organiza întâlniri periodice, pentru că în acest fel voi fi conectat la problemele reale ale oamenilor.
Dacă aş încerca să stau în faţa calculatorului şi să nu ies din acel birou decât peste 4 ani, m-aş rupe de dvs., de agenda cetăţeanului şi ar însemna să procedăm la fel ca cei care conduc acum Primăria”, le-a spus Constantin Pleşoianu celor prezenţi la întâlnire.
Taxele la Drăgăşani au crescut de 5 ori
Candidatul PNL la Primăria Drăgăşani a vorbit şi despre nivelul taxelor din municipiu apreciind că acesta au crescut de 5 ori, deşi primarul avea la dispoziţie un prag minim şi maxim.
„S-a vorbit despre taxe şi impozite. Oamenilor li se spune că nu au avut ce să facă pentru că dările sunt stabilite prin legea taxelor şi impozitelor. Da, există o lege, dar modul în care se calculează aceste taxe dă posibilitatea primarului să ajusteze aceste taxe. Să le mărească sau să le scadă. Dacă înmulţeşti 0,08 cu cât este m.p. la clădirile care se impozitează normal că ele cresc. La Drăgăşani o să observaţi că s-a folosit coeficientul cel mai mare şi nivelul taxelor şi impozitelor a crescut de 5 ori.
Aşadar, primarul propune şi Consiliul Local aprobă. De asta este nevoie să avem şi majoritate în Consiliul Local, ca să ne putem desfăşura programul aşa cum ni-l dorim noi, în folosul oamenilor.
Eu nu am rude în Drăgăşani. N-am veri, nu am fraţi, nu am cumnaţi. Nu am pe cine să ajut decât pe dvs., oamenii din acest oraş. Eu aşa am fost crescut, aşa am fost educat, aşa am lucrat până acum, cu conştiinţă, cu seriozitate, fără să fac lucruri necurate”, susţine Constantin Pleşoianu.
Apa este maro la robinet
De asemenea, în opinia candidatului PNL pentru Primăria Drăgăşani, Constantin Pleşoianu, trebuiau schimbate de urgenţă ţevile prin care se face distribuţia apei potabile în oraş, astfel încât drăgăşenenii să nu mai aibă apă de culoare maro la robinete.
„Strada Tudor Vladimirescu din Drăgăşani de 2 ani de zile ne-a rupt picioarele şi maşinile prin gropile ei. A fost decopertată şi ţinută neasfaltată până acum ca să ne ia ochii. De asemenea, sunteţi mulţumiţi de apa pe care o avem la robinete? De ce apa este maro la robinete? Izvoarele sunt foarte bune, apa pleacă pură de la sursă, dar distribuţia este foarte proastă. Ţevile pe care se face distribuţia în oraş sunt din oţel din anii ’70.
De ce nu s-au luat în calcul şi aceste conducte să fie schimbate atunci când spre exemplu s-a asfaltat strada Tudor Vladimirescu? Pentru că pe ei nu-i interesează decât imaginea: să arate strada bine la alegeri, iar ce se întâmplă apoi, nu mai contează”, a mai adăugat Constantin Pleşoianu.
Lasă un comentariu