Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: Vot intern la PSD Vâlcea! A început competiția

Vot intern la PSD Vâlcea! În fața sediului PSD Vâlcea duminică dimineață era aglomerație mare. Candidații pentru funcțiile de senator și deputat pentru Parlamentul României așteaptă ca cei 137 de membri ai Consiliului Politic Judetean al PSD Vâlcea să-și exercite dreptul la vot pentru pentru stabilirea ordinii pe listele pentru alegerile parlamentare din data de 6 decembrie 2020.
Această idee de exercițiu democratic îi aparține președintelui PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu, care, în acest fel, crede că va reuși să elimine discuțiile pe la colțuri, care apar de fiecare dată după acest gen de competiții.
Amintim că în cadrul şedinţei de vineri, 9 octombrie, în cadrul Biroului Permanent Județean PSD Vâlcea, s-a stabilit procedura privind depunerea dosarelor de candidatură pentru Senat şi Camera Deputaților.
Până astăzi, 15.10.2020, când s-a încheiat această procedură, şi-au depus dosarele de candidatură pentru Camera Deputaților următorii membri de partid: Concioiu Nicolae; Cocoș Vasile; Dobrete Adina Florentina; Matei Gigi Ion; Mihăilă Adrian; Neață Eugen; Oteșanu Daniela şi Popa Ștefan Ovidiu.
Pentru Senat și-au depus dosarele Matei Constantin Bogdan şi Mihăilescu Gheorghe.
Pentru stabilirea locului pe listă, toți candidații vor fi supuși procedurii votului secret, în cadrul Comitetului Executiv Județean al PSD.