Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Florin Cîțu, acuzat de PNL Vâlcea că nu răspunde la telefon. I s-a cerut întâlnire printr-o adresă oficială

Președintelui PNL Florin Cîțu i se reproșează că nu răspunde la telefon pentru a discuta cu liderii de filială, motiv pentru care organizația județeană PNL Vâlcea a solicitat printr-o adresă oficială o întâlnire cu preşedintele PNL.

Adresa semnată de conducerea organizației a fost trimisă la Bucureşti, după ce liderii din Vâlcea nu ar fi putut să vorbească cu preşedintele partidului.

„Prin prezenta, vă înaintăm Decizia cu nr. 172, din data de 17.12.2021 a Biroului Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal, filiala Vâlcea, conform căreia, membrii Biroului Politic Judeţean şi primarii PNL din judeţul Vâlcea, vă solicită o întrevedere cu Preşedintele PNL, domnul Florin Vasile Cîţu şi membrii Biroului Politic Executiv al partidului, având ca temă situaţia politică actuală. Propunem ca această întâlnire să aibă loc în data de 22.12.2021, la sediul Partidului Naţional Liberal din aleea Modrogan 1, Bucureşti. Avem rugămintea să ne comunicaţi în timp util (pentru a putea organiza deplasarea), dacă conducerea PNL ( preşedinte şi primvicepreşedinti) au disponibilitatea de a participa la această întâlnire şi, în această situaţie, ora la care întâlnirea este posibilă, în caz contrar, rugându-vă să ne comunicaţi o dată şi oră ulterioară posibilă. Cu respect, Biroul Politic Judeţean al filialei PNL Vâlcea”, se arată în adresa trimisă de organizație.

Organizația PNL Vâlcea este condusă de Cristian Buican, iar adresa este semnată de secretarul filialei, Laurențiu Cazan. Cristian Buican l-a susținut pe Ludovic Orban la alegerile pentru șefia partidului.

Este a doua organizație care are reproșuri față de conducerea partidului în ultimele zile. Duminică, organizația PNL Iași, condusă de Alexandru Muraru, a adoptat o rezoluție în care îl acuză pe Florin Cîțu că a cedat funcția de prefect al județului.