Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Elena Udrea vine la Obârşia Lotrului

Elena Udrea, ministrul Dezvoltării şi Turismului, este aşteptată zilele viitoare în judeţul Vâlcea, mai exact la Obârşia Lotrului. Surse din cadrul PDL Vâlcea susţin că motivul vizitei acesteia este acela de a vedea în ce stadiu se află proiectul privind construirea unei pârtii de schi cu telescaun, teleschi şi instalaţii de producere a zăpezii în zona Vidra – Obârşia Lotrului. Proiectul „Dezvoltarea infrastructurii de agrement în staţiunea turistică Voineasa” a început să prindă contur, Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului aprobând în luna martie a acestui an alocarea a 20 de milioane de euro, pentru demararea lucrărilor. Gurile rele susţin, însă, că Elena Udrea vine la Voineasa pentru a testa terenul, ea având intenţia ca să-şi facă un hotel la Vidra, odată ce zona Obârşia Lotrului va fi transformată în unul dintre complexele turistice importante din România.

CLAUDIA STANCIU