Profesorul Adrănel Cotescu, candidatul USL la Senatul României în Colegiul Râmnicu Vâlcea este printre singurii candidaţi cu un program politic complex şi coerent care conţine soluţii viabile, menit să instaureze stabilitatea economică precum şi strategii de dezvoltare durabile. Alături de marile proiecte care vizează crearea unui nou parc industrial şi înfiinţarea unei Zone Metropolitane, Adrănel Cotescu este iniţiatorul unui demers care să transforme Râmnicu Vâlcea într-un centru turistic competitiv al României şi totodată în principalul polarizator economic al Olteniei.
Planul prevăzut de candidatul USL presupune dezvoltarea unui „ciorchine turistic” (cluster), care să stimuleze iniţiativele în afaceri şi Zona Metropolitană, îndeplinind toate condiţiile necesare, respectiv, potenţialul turistic, mediul de afaceri, forţa de muncă, instituţii de învăţământ şi cercetare. Profesorul Adrănel Cotescu nu neglijează nici promovarea turismului cultural-monahal sau cel balnear ca turism de nişă, această zonă deţinând trei staţiuni de interes turistic naţional şi internaţional – Călimăneşti-Căciulata, Olăneşti şi Băile Govora una de interes local – Ocnele Mari – Ocniţa, precum şi un număr impresionant de obiective culturale, mânăstiri şi schituri. Să nu uităm că judeţul Vâlcea ocupă locul II la nivel naţional, după judeţul Neamţ, în privinţa numărului de biserici, schituri şi mânăstiri.
O altă prioritate este integrarea zonei rurale în circuitul turistic, prin crearea de pachete turistice care să pună în valoare produsele alimentare locale, obiceiurile, tradiţiile şi meşteşugurile, făcând aici referire la comuna Mihăeşti. Programul profesorului Adrănel Cotescu se adresează şi generaţiei tinere, motiv pentru care are în vedere construirea unui
„Aqua Park” de distracţii, care să fie în acelaşi timp un punct de atracţie pentru o paletă largă de turişti, ştiind că agrementul, în unele cazuri, se poate transforma în motivaţia principală de călătorie, conducând la apariţia vacanţelor şi implicit la creşterea competivităţii zonei metropolitane. De altfel, este vitală includerea zonei Vâlcea într-un program de promovare naţională în scopul atragerii de touroperatori specializaţi pe turismul incomming. Pentru că o infrastructură bine pusă la punct, precum şi dezvoltarea unui sistem public de transport reprezintă două elemente esenţiale sprijinirii turismului, candidatul USL are în vedere şi satisfacerea acestui segment mai ales prin integrarea transportului de la distanţă cu cel local. Făcând trimitere la istorie, preocuparea lui Cotescu se îndreaptă şi către derularea unor programe de restaurare şi conservarea a monumentelor.
Lasă un comentariu