Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

„Dezvoltăm turismul pentru o Românie prosperă”

Secretarul general al PDL Vâlcea, Ştefan Prală şi deputatul Romeo Rădulescu au participat la evenimentul organizat de Guvernul Alternativă al PDL

Deputatul Romeo Rădulescu şi secretarul general al PDL Vâlcea, Ștefan Prală au participat vineri, 14 martie, la o dezbatere tehnică cu reprezentanții din sectorul turismului, în cadrul evenimentului „Dezvoltăm turismul pentru o Românie prosperă” organizată de Guvernul Alternativă al PDL şi Fundaţia Konrad Adenauer.

La întâlnire au participat preşedintele PDL, Vasile Blaga, şi membrii din Guvernul Alternativă: Anca Boagiu, Gheorghe Ialomiţianu, Sorin Moldovan, Gheorghe Ştefan. Întâlnirea a fost moderată de către Andreea Paul, coordonator pe probleme economice al Guvernului Alternativă. Sectorul turismului a fost reprezentat de peste o sută de specialişti din domeniu. Subliniem că Guvernul Alternativă al PDL organizează astfel al treilea eveniment dedicat mediului de afaceri, după cel din noiembrie 2013 „Alegem România business” şi cel pentru sectorul construcţiilor din februarie 2014, „Construim România prosperă”.

„În cadrul evenimentului „Dezvoltăm turismul pentru o Românie prosperă s-au discutat cele trei soluţii venite din partea specialiştilor din domeniul turismului ce indică în mod clar măsurile care sunt necesare pentru relansarea turismului românesc: diminuarea fiscalităţii, îmbunătăţirea infrastructurii turistice şi promovarea pragmatică. Astfel PDL susţine uniformizarea TVA-ului la 9% atât pentru serviciile de cazare, cât şi pentru cele de masă în domeniul turismului şi va înainta un proiect de iniţiativă în acest scop, care se va alătura celorlalte proiecte de lege întocmite de PDL pentru reducerea fiscalităţii. În privinţa infrastructurii turistice, PDL mizează pe centralizarea eforturilor financiare în dezvoltarea, în primă fază, a hub-urilor regionale cu potenţial turistic ridicat. În fine, PDL consideră că România are nevoie mai mult ca oricând de promovarea produselor vandabile din sectorul turismului printr-o strategie care să nu fie influenţată de ciclurile electorale sau de ritmul schimbării miniștrilor turismului” – a declarat secretarul general al PDL Vâlcea, Ştefan Prală.