O nouă organizaţie a UNPR a fost înfiinţată de deputatul Constantin Mazilu la Drăgăşani, săptămâna trecută. Preşedintele UNPR Vâlcea, Constantin Mazilu, l-a încurajat pe liderul din Drăgăaşni, Viorel Neacşu, şi i-a urat succes în noua sa calitate politică. Până acum, UNPR şi-a deschis filiale în peste 30 de localităţi vâlcene, urmând ca, săptămânal, Constantin Mazilu şi oamenii din jurul său să-i convingă pe vâlceni de rolul pozitiv al UNPR pe scena politică românească. În acest sens, Mazilu a afirmat că partidul său va propune impozitarea bogăţiei afişate. “UNPR va milita pentru adoptarea unor măsuri care să permită, începând din 2011, trecerea de la diminuarea salariilor din sectorul public la diminuarea fondului de salarii. UNPR va propune o serie de soluţii pentru identificarea de noi resurse financiare. Vom pune în discuţie introducerea impozitului pe bogăţia afişată. E incorect să tăiem din pensii şi salarii şi nu să impozităm suplimentar averile. Dacă vorbim de solidaritate, trebuie să vorbim şi despre împărţirea costurilor acestei crize. Cei care au puţin, trebuie să suporte puţin, cei care au mult, trebuie să suporte mai mult din povara dificultăţilor economice”, ne-a declarat deputatul Mazilu.
CODRUŢA ALEXANDRU
Lasă un comentariu