Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

DANIELA OTEȘANU: „Este vital ca majorările de venituri şi investiţiile să continue, astfel încât să crească nivelul de trai pentru fiecare român!”

Noua lege a pensiilor și-a propus să relaxeze condițiile de pensionare și să crească fulminant cuantumul pensiilor, făcând astfel fericiți milioane de pensionari. De asemenea, guvernul PSD a mai operat și creșteri salariale, în special în sectorul bugetar, ceea ce înseamnă că pentru mai multe categorii sociale cresc veniturile. Cum evoluția economiei arată că poate susține ambițiile pe termen lung ale actualului Guvern, deputatul PSD Daniela Oteșanu susține că este vital ca ca majorările de venituri şi investiţiile să continue, astfel încât să crească nivelul de trai pentru fiecare roman.

Deşi în ultimii doi ani şi jumătate PSD a realizat cele mai mari majorări de pensii şi salarii, în continuare sunt români care trăiesc în sărăcie, fiind necesară continuarea creşterii veniturilor. Nu se poate merge pe abordarea strict contabilicească a FMI. Economia este dinamică şi dezvoltarea aduce mai multe venituri.
Este o realitate faptul că bugetul asigurărilor sociale de stat, cel care asigură plata pensiilor, este în curs de echilibrare, urmare a deciziei guvernării PSD în privinţa transferului contribuţiilor de la firmă la angajat şi a creşterii numărului de salariaţi în economie.
Deficitul la bugetul de pensii a fost în anul 2016 de 1,95 din PIB, în 2017 de 1,6 din PIB, în 2018 de 0,5% din PIB, în timp ce pentru anul acesta este anticipat un excedent al bugetului de pensii de 0,2% din PIB.
FMI face referire la faptul că aplicarea legii pensiilor ar aduce adâncirea deficitelor. În fapt, creşterea punctului de pensie, la 1.265 de lei din septembrie 2019, nu are legătură cu aplicarea legii pensiilor. Noua lege a pensiilor este prevăzută să intre în vigoare şi să se aplice din 2022.
Programul „O familie, o casă” are impact bugetar zero! Nu angajează nicio resursă de la buget, prin urmare nu are cum să reprezinte un factor de dezechilibru, aşa cum pretinde FMI. Subvenţionarea dobânzilor din acest program este acoperită din încasările suplimentare provenite de la sistemul bancar. Taxele asupra veniturilor băncilor sunt folosite pentru ca românii să poată obţine credite avantajoase. Mai mult, acest program reprezintă o pârghie importantă a dezvoltării şi, implicit, a creşterii veniturilor. Astfel, se susţine şi se încurajează investiţiile, se dezvoltă puternic industria construcţiilor, dar şi a domeniilor adiacente, mobilă, electrocasnice etc. şi determină apariţia de noi locuri de muncă. Aşadar, evaluarea FMI este nesusţinută de realitate şi în această privinţă!
România continuă trendul de creştere economică sustenabilă. Pentru anul 2019 creşterea economică prognozată se va situa la 5,5%, în condiţiile unui an agricol normal şi ale redresării sectorului serviciilor şi investiţiilor. În 2020 creşterea economică este estimată la 5,7% şi la 5% în anii următori. Investiţiile se vor întări pe fondul unei îmbunătăţiri în implementarea proiectelor finanţate din fonduri U.E., a creşterii veniturilor populaţiei, precum şi a amplificării şi diversificării surselor bugetare naţionale de finanţare.
Măsurile economice adoptate de Guvernul României au continuat să fie principalul motor al creşterii economice, astfel că puterea de cumpărare a populaţiei, măsurată prin câştigul salarial real, a înregistrat un ritm aproape dublu de creştere faţă de cel din perioada similară a anului trecut, atingând un nivel de 12,4%.