Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

ANAF: Super ofertă la mașinile scoase la licitație! Un Mercedes poate costa cât o geantă

Preţurile de vânzare a maşinilor la licitaţiile organizate de Fisc au atins niveluri derizorii, pentru mai multe tipuri de autovehicule, arată gds.ro. Este vorba despre autovehiculele sechestrate de organele ANAF de la firmele cu datorii, care nu au putut să îşi plătească dările către stat. Fiscul organizează licitaţii pentru a vinde bunurile pe care a pus sechestrul.
Dacă acestea nu se vând la prima licitaţie, atunci preţul de pornire scade la următoarea licitaţie cu 25%.
În intervalul analizat, 1 ianuarie – 15 iulie 2019, în unele judeţe au fost vândute câte unul-două vehicule. Cele mai multe dintre autoturismele scoase la licitaţie anul acesta au fost vândute de Fisc la preţuri derizorii, dată fiind vechimea acestora şi repetarea licitaţiilor.

Din datele de la Fisc reiese că, în Oltenia, cel mai mic preţ la care s-a valorificat o maşină a fost înregistrat la o licitaţie organizată de AJFP Olt. Fiscul de la Olt a vândut un Renault Kangoo din 2001 la preţul de 260 lei. Este un preţ similar cu cel al unei perechi de pantofi.
Şi la AJFP Gorj s-a vândut un vehicul la un preţ derizoriu. Instituţia a valorificat un Ford Fiesta (an de fabricaţie 1996) la preţul de 450 de lei. Deci sub 100 de euro. Un Seat Ibiza din 2001 a fost vândut la licitaţie cu 700 de lei. Un autoturism Mercedes Benz, tot din 2001, a fost valorificat cu 1.052 de lei, tot de către AJFP Gorj.
La AJFP Dolj, o autoutilitară din 1988 a fost vândută la licitaţie cu 602 lei. Fiscul doljean a mai vândut şi un Mercedes Benz (an de fabricaţie 1997) la preţul de 715 lei.
AJFP Vâlcea a vândut la licitaţie anul acesta un singur autovehicul. Pe acel Opel Vectra din 2003, Fiscul din Vâlcea a obţinut un preţ de 600 de lei.
Bunurile care se valorifică la licitaţii sunt anunţate pe site-ul ANAF, www.anaf.ro. Cei interesaţi de licitaţiile pentru autovehicule urmează câţiva paşi simpli. Daţi click pe hartă, pe regiunea Oltenia. Apare pagina DGRFP Craiova. În partea de jos a paginii, la secţiunea „INFO DGRFP“ apare încă o secţiune, numită „Licitaţii şi anunţuri“. În această secţiune se găsesc licitaţiile viitoare organizate de AJFP-urile din toată regiunea Oltenia.