Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cu motoarele turate la Consiliul Judeţean Vâlcea! Constantin Rădulescu este noul preşedinte

Cu aleşii judeţeni din partea PNL Vâlcea, prezenţi în sală, vineri, 30 iunie 2016, după două încercări ratate, s-a reuşit constituirea Consiliului Judeţean Vâlcea. Fiind cvorum, şedinţa a fost prezidată de prefectul Radu Renga, care mai apoi i-a dat cuvântul decanul de vârstă al consilierilor judeţeni, Dumitru Persu. Acesta, alături de de cei mai tineri dintre aleşi, Alexandru Părduţ (PNL) şi Mădălina Cotar (PER), a condus şedinţa de constituire, până la alegerea preşedintelui.

PSD – PNL: 20 – 13 voturi!

A urmat apoi alegerea preşedintelui Consiliului Judeţean Vâlcea, iar Alianţa PSD-ALDE-PER l-a propus pentru funcţie pe Constantin Rădulescu. Propus de liberali, Adrian Buşu de la ALDE a declinat propunerea, deşi a spus că se simte onorat. Cu 20 de voturi pentru şi 13 împotrivă (ale liberalilor), liderul PSD Vâlcea, Constantin Rădulescu a fost ales preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, depunând şi el jurământul de credinţă.

„Vreau să vă mulţumesc şi să vă asigur că sunt onorat şi – după cum aţi văzut şi de la începutul şedinţei – şi emoţionat. Rămân emoţionat pe tot parcursul acestei şedinţe din respect pentru acest moment. Vreau să vă mulţumesc tuturor colegilor consilieri judeţeni PSD, ALDE şi PER, care aţi votat şi mi-aţi încredinţat, conform procesului verbal, votul dumneavoastră, împreună cu care am constituit înainte de această şedinţă noua majoritate politică din Consiliul Judeţean Vâlcea.

Vă asigur domnilor reprezentanţi ai PNL că voi rămâne, aşa cum am anunţat, un om şi de astăzi, împreună cu dumneavoastră, un preşedinte al Consiliului Judeţean care va gândi în logica binelui pentru locuitorii judeţului Vâlcea. Alături de echipa de vicepreşedinţi pe care o vom forma împreună cu dumneavoastră, consilierii judeţeni, îmi doresc prin ajutorul lui Dumnezeu, prin ajutorul dumneavoastră, să adoptăm hotărâri bune şi corecte pentru binele locuitorilor judeţului nostru”, a spus noul preşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Constantin Rădulescu.

Adrian Buşu şi Valer Tudor, vicepreşedinţi

Conducerea şedinţei a fost preluată de proaspătul preşedinte Constantin Rădulescu, urmând alegerea celor doi vicepreşedinţi. Şi aici alianţa PSD-ALDE-PER a funcţionat perfect, propunerile alianţei Adrian Buşu şi Valer Tudor câştigând competiţia cu liberalii tot cu scorul de 20 la 13. De la PNL Vâlcea, au candidat Mihaela Andreianu şi Ştefan Prală, care au obţinut 13 voturi.