Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
pistolpontagrigorescu

RUPEREA USL – DEBANDADĂ ÎN TERITORIU: SCAPĂ CINE POATE!

Prefectul Mircea Nadolu ar trebui să se pregătească să-i predea ştafeta fostei pesediste Aurora Gherghina. Scaunele lui Eduard Vârlan şi Bogdan Pistol se clatină considerabil dacă PNL iese de la guvernare

Dacă vor fi scoşi de la guvernare, liberalii nu au de gând să-i ierte pe pesedişti, fiind hotărâţi să-i ardă, dacă-i prind cu garda jos. La nivel local, lupta este pe viaţă şi pe moarte, liberalii bătând palma cu PDL-ul, pentru alianţe în CJ sau CL, chiar dacă la nivel declarativ, mai cred încă în soarta USL. Aşadar, acolo unde liberalii deţin preşedinţia Consiliului Judeţean sau primării, aceştia au primit ordin să îi înlocuiască pe viceprimari (care, potrivit protocolului USL sunt social-democraţi) sau să facă alianţe cu PDL. La Vâlcea, unitatea în USL nu a existat încă de înfiinţarea Uniunii, iar liderii democrat-liberali s-au oferit deja, prin vocea preşedintelui PDL Romulus Bulacu, să facă o alianţă cu PNL, după alegerile europarlamentare.

Pistol îi arată pisica lui Persu

Conştient de faptul că nu s-a născut vicepreşedinte al Consiliului Judeţean Vâlcea, Bogdan Pistol tratează problema cu detaşare, ba chiar, cu umor. „Nu putem vorbi acum despre nu ştiu ce alianţe ştiute sau neştiute. Oricum, am văzut că cel de la PPDD din Consiliul Local, a fost exmatriculat din prea multă prietenie cu PSD-ul. Nimic nu e sigur, orice este posibil, însă nu cred că cei de la PSD vor avea curajul să acţioneze acum. Cum nici noi nu vrem încă să-l schimbăm pe Dumitru Persu. Să vedem care aruncă primul cu piatra şi cum vor curge ofertele, pentru că în perioada imediat următoare se vor face multe târguri politice. Deocamdată e prea devreme şi prea riscant pentru ambele părţi” – ne-a declarat Bogdan Pistol.

Cîlea i-a pus gând rău lui Nadolu

Deocamdată, PSD stă în expectativă, însă îşi consolidează şansele prin promovarea unor pepededişti sau uneprişti în funcţii de conducere. Liderul PSD Vâlcea, Ion Cîlea, susţine că deocamdată nu poate fi vorba despre schimbarea prefectului Nadolu, pentru că liberalii sunt încă la guvernare. „Nu vreau să comentez supoziţii. Trebuie să aşteptăm să vedem exact ce se întâmplă. Nu mă gândesc acum să-l schimb pe Nadolu” – a declarat Ion Cîlea, la o conferinţă de presă. Dacă într-adevăr se va pune problema schimbării lui Nadolu, în mod cert se va face rocada cu Aurora Gheorghina, actual subprefect. Dacă lui Cîlea îi trece prin cap să-l susţină pe Remus Grigorescu pentru funcţia de prefect, îşi va pierde timpul şi probabil şi oportunitatea de a-şi pune un prefect de-al lui. Remus Grigorescu are probleme penale, fiind anchetat de DNA pentru fraude la bacalaureatul din 2013. Alături de alţi dascăli, Remus Grigorescu este acuzat de anchetatori că ar fi modificat mai multe note la disciplina Limba Română. Ancheta este în curs la DNA, Serviciul Teritorial Piteşti, aşa cum a asigurat chiar ministrul Educaţiei, Remus Pricopie, cu ocazia unei vizite la Vâlcea.

Viceprimarul Gigi Matei are o majoritate reconfortantă în Consiliu Local
mateifrancuadina copy
„Deocamdată nu considerăm necesar acest lucru. Alianţa noastră nu este politică, ci administrativă. Nu avem în vedere schimbarea lui Eduard Vîrlan. Deocamdată avem o colaborare bună cu partenerii noştri de la PNL, la nivelul Primăriei Râmnicului” – ne-a declarat viceprimarul Ion Gigi Matei, întrebat fiind dacă i-a pus gând rău lui Eduard Vîrlan şi dacă intenţionează să-l schimbe.

Cu toate declaraţiile liniştitoare ale lui Ion Gigi Matei, primarul Frâncu nu ar trebui deloc să se culce pe o ureche. Din punct de vedere politic, Matei este foarte puternic, având în spate o alianţă care-i conferă siguranţă şi confort în Consiliu Local. Vorbim aici despre o majoritate simplă PSD + UNPR + consilierul Voicu, recent exmatriculat din PPDD, dar care, pentru o perioadă de timp, va mai face jocurile în Consiliu Local.