Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Cristian Buican: Este o gaşcă restrânsă care a pus mâna pe acest judeţ!

Prezent la lansarea candidaturii primarului liberal Alexandru Dediu la Păuşeşti Maglăşi, deputatul PNL Cristian Buican a pus tunurile pe liderii politici care impart „caşcavalul” în judeţul Vâlcea. Cristian Buican s-a adresat celor peste 150 de persoane prezente, sublinind faptul că la nivelul judeţului Vâlcea se face o politică de gaşcă.

„De 30 de ani, la noi în județ nu se face politica cetățeanului, ci se face o politică de gașcă. Există o gașcă restrânsă care a pus mâna pe acest județ și nu îi va da drumul până nu va stoarce tot ce poate fi stors din această bogăție a judeţului.

Industria noastră este una sporadică să zicem pentru că nimeni nu s-a luptat ca să creeze facilități celor care doresc să vină să investească aici. Tinerii au fost forțați să plece să muncească în alte județe sau în alte țări. Aici fie nu au avut unde să muncească fie au găsit locuri de muncă pe salariu minim. Nu poți să îți întreți o familie cu un salariu minim pe economie. Un politician ar trebui să se gândească la viitorul cetățenilor pe care îi reprezintă”, a spus Cristian Buican.