Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

CONSTANTIN RĂDULESCU: CA al CET GOVORA este 100% liberal

Nominalizarea celor 4 membri în Consiliul de Administraţie al CET Govora, precum şi votarea acestora în cadrul CJ Vâlcea nu a rămas fără ecou în rândul politicienilor locali. Amintim că Laurenţiu Cazan, Dragoşi Constantinescu, Lidia Popică şi Sorin Fodorescu au fost selectaţi dintr-un număr de 9 persoane să facă parte din CA al CET. Preşedintele interimar al PSD, Constantin Rădulescu s-a arătat indignat de politizarea totală a acestei acţiuni.

„Ei bine, prea multe comentarii nu sunt, decât ce se vede cu ochiul liber. Pentru prima oară, după 25 de ani de la Revoluţie, sau de când funcţionează CET-ul Govora, Consiliul de Administraţie este 100% liberal. Nu comentez prea mult, însă ar trebui să ne gândim de unde vine această încrâncenare astfel încât nici un alt partid să nu fie reprezentat în acest CA. Am înţeles că s-a făcut o procedură, că dumnealor spun că au respectat legea, însă un lucru este clar: începând de vineri, PNL poartă întreaga responsabilitate a evenimentelor care se vor derula în activitatea CET-ului de acum încolo, inclusiv constituirea Complexului Energetic Oltenia. Dumnealor vor decide cine vine, cine pleacă şi toate lucrurile bune sau rele.

Este clar că PNL-ul acţionează cu ferocitate politică şi că nu se vor lua prizonieri în lupta politică. Tocmai de aceea, noi, pesediştii trebuie să fim mai uniţi ca niciodată în interesul cetăţenilor şi al respectării aşteptărilor acestora. Mai este un lucru foarte grav însă: nu uitaţi că instanţa de contencios nu a comunicat nimic în legătură cu toate cauzele aflate pe rol în ceea ce priveşte preşedinţia interimară a CJ. Sunt foarte curios ce se va întâmpla în condiţiile în care ultimele hotărâri vor fi invalidate” susţine preşedintele interimar al PSD, Constantin Rădulescu.