Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Candidații la primăria Râmnicu Vâlcea ignoră dezbaterile propuse de AVE

Asociația Vâlceană a Elevilor(AVE) a venit cu o nouă propunere: desfășurarea unei conferințe cu toți candidații la Primăria din Râmnicu Vâlcea. În cadrul conferinței, urmau să fie dezbătute planurile educației pe care aceștia vor să le implementeze, care ar cuprinde atât soluțiile și măsurile luate în circumstanțele pandemiei, cât și acordarea burselor și alte proiecte pentru tineret.

Conferința garanta rezultate pozitive. Reprezentanții elevilor voiau să afle proiectele și inițiativele candidaților din Râmnicu Vâlcea, întrucât educația este pe primul loc și implicit trebuie să îi fie acordată foarte multă atenție. Un sistem educațional orientat spre viitor și echitabil are puterea de a transforma vieți, iar noi trebuie să ne asigurăm că avem parte de o versiune cât mai bună a acestuia. Astfel, cheia pentru a realiza o astfel de transformare este furnizarea unei experiențe de învățare de calitate, care permite fiecăruia să își atingă potențialul.

Prin urmare, membrii asociației și-au făcut datoria de a trimite e-mail-uri și invitații tuturor candidaților, solicitând o confirmare până marți, 18 august 2020. În aceste condiții, dezbaterea urma să aibă loc în următoarea zi, miercuri, 19 august, la ora 17:00.

Din păcate, propunerea Asociației Vâlcene a Elevilor a fost ignorată, având în vedere faptul că niciunul dintre candidați nu a confirmat prezența până la termenul limită. În consecință, conferința nu a mai avut loc.

Suntem profund dezamăgiți de lipsa de comunicare și de interes de care aceștia au dat dovadă. Comunicarea deschisă, consultarea și colaborarea sunt de o importanță vitală pentru atingerea performanțelor dorite, însă în locul acestora există un gol.

Asociația Vâlceană a Elevilor consideră că atitudinea candidaților la Primăria Râmnicu Vâlcea față de apelul lansat pentru dialog reflectă lipsa de interes și preocupare a acestora pentru educație, pentru viitor, pentru o mai bună colaborare a elevilor cu aceștia ca viitori reprezentanți ai instituțiilor publice.