Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BUICAN desemnează, PNL votează

Joi, 11 decembrie 2014 va avea loc şedinţa Biroului Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal filiala Vâlcea. În cadrul acestei şedinţe, Biroul Politic Judeţean va lua în discuţie stabilirea strategiei politice legate de situaţia din cadrul Consiliului Judeţean, precum şi persoana care va fi susţinută pentru funcţia de preşedinte interimar al Consiliului Judeţean Vâlcea, se artă într-un comunicat emis de PNL Vâlcea.

Președintele PNL Cristain Buican atenționează că BPT este singurul for statutar unde se iau decizii, orice alte învârteli pe lângă fiind sancționate. „Dorim să menţionăm faptul că Biroul Politic Judeţean al Partidului Naţional Liberal este singurul for abilitat de a lua decizii statutare în legătură cu deciziile politice ale filialei şi atragem atenţia că orice alte acţiuni în afara acestui cadru se vor sancţiona conform statului” – se mai precizează în comunicat.

Deşi este cunoscută antipatia dintre Buican şi Pistol, indiferent ce se va întâmpla la şedinţa de joi, ambii liberali se vor conforma deciziei partidului. Dacă este să-l asculţi pe Buican acesta spune că oricare dintre cei 16 aleşi judeţeni liberali ar putea fi candidatul. Pistol restrânge numărul doar la unul, maxim doi, prevalându-se de legea administraţiei publice locale care precizează că preşedintele interimar se alege din rândul vicepreşedinţilor.