Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Senatorul Coca a anunţat începerea urmăririi penale pentru Ecaterina Andronescu

Senatul României a votat miercuri, 19 noiembrie a.c. ridicarea imunităţii parlamentare a fostului ministru al Educaţiei Ecaterina Andronescu la cererea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi justiţie.
Cel care a anunţat de la microfon rezultatul votului a fost senatorul vâlcean Laurenţiu Coca, care a anunţat că au votat pentru ridicarea imunităţii un număr de 72 de senatori, împotrivă 62 şi s-a mai înregistrat un vot nul. Aşadar, Senatul a admis solicitarea Parchetului de pe lângă ÎCCJ în vederea formulării cererii de urmărire penală a Ecaterinei Andronescu.
Luând cuvântul în faţa colegilor săi, Ecaterina Andronescu a spus: „Mă voi bate pentru a-mi dovedi nevinovăţia. Vă rog să nu vă pierdeţi încrederea în onestitatea mea pentru că este singura mea avere”.