Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Dan Niţu şi-a dat demisia din Senatul României

UPDATE: Dan Niţu a anunţat, printr-o declaraţie de presă, că şi-a dat demisia şi de la conducerea ALDE Vâlcea, odată cu plecarea din fotoliul de senator. De altfel, el a decis să se retragă din politică, acuzând interesele meschine ale unor grupuri.

Iată declaraţia sa: „Demisia mea din mandatul de senator al României, de preşedinte al ALDE Vâlcea, ca şi demisia din PNL, se datorează constatării mele că este practic imposibil sa fii un om de conştiinţă care îşi respectă valorile şi principiile.

Nu îmi ascund decepţia pentru faptul că interesele meschine de grup şi de grupuri de interese primează în detrimentul intereselor publice.

Am dorit să fac politică pentru judeţul Vâlcea şi pentru vâlceni, dar se dovedeşte imposibil în aceste condiţii.

Mă retrag din viaţa politică, însă voi sprijini în continuare proiectele educaţionale, sociale şi culturale”.

Decizie surprinzătoare a fostului liberal, actual preşedinte al ALDE Vâlcea. Dan Niţu şi-a dat demisia din Senatul Românie, în urmă cu puţin timp. Deocamdată nu ştim care au fost motivele ce au dus la demisia sa din Parlament, însă cert este că lucrurile nu stau bine pentru Dan Niţu nici la ALDE.