Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

BREAKING NEWS: Camera Deputaţilor a refuzat arestarea lui Vlad Cosma

• Ministerul Justiţiei a cerut arestarea preventivă

Deputaţii din Comisia Juridică au decis ca Vlad Cosma, colegul lor de Parlament să nu fie arestat preventiv. Astfel, ei au refuzat solicitarea DNA de încuviinţare a arestării preventive a colegului lor, social-democratul Vlad Cosma. Înainte de a formula o concluzie, deputaţii îl vor audia pe Cosma.

Comisia juridică a Camerei Deputaţilor l-a audiat luni, pe deputatul PSD Vlad Cosma, în cazul căruia Ministerul Justiţiei a solicitat încuviinţarea arestării preventive. Comisia juridică urmează să întocmească un raport, care va fi supus dezbaterii plenului Camerei Deputaţilor. Vlad Cosma a venit la Comisia juridică din Camera Deputaţilor însoţit de avocatul său şi deputatul Cătălina Ştefănescu pentru a studia dosarul pentru care se cere încuviinţarea arestării preventive.

Istoricul dosarului de corupţie de la Prahova

Marţi, preşedintele Consiliului Județean Prahova, Mircea Cosma, a fost reținut de procurorii DNA Ploieşti pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar ulterior, pentru că avea tensiune foarte mare, a fost dus la Spitalul Județean de Urgență din Ploiești, unde a fost internat în secţia de Cardiologie până miercuri la prânz, când a fost dus la instanţa supremă. Cosma a fost adus cu ambulanţa la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ), el având o perfuzie la o mână şi fiind însoţit de managerul Serviciului Judeţean de Ambulanţă Prahova, medicul Daniel Nicolae, care i-a ţinut perfuzia.

Miercuri, în jurul orei 15.50, după judecarea propunerii de arestare preventivă formulată de DNA, preşedintele CJ Prahova a plecat de la instanţa supremă după ce i-a expirat ordonanţa de reţinere, dar înainte ca judecătorii să decidă cu privire la cererea de arestare. Cosma a plecat de la ICCJ tot cu perfuzia la mână şi tot cu ambulanţa, care l-a transportat la Spitalul Judeţean din Ploieşti.

Miercuri seară, magistraţii instanţei supreme au decis ca Mircea Cosma să fie cercetat în libertate, sub control judiciar, astfel că acesta a rămas în continuare internat la Spitalul Judeţean din Ploieşti. Preşedintele Consiliului Judeţean Prahova a fost externat, vineri, din spital.

În cazul lui Daniel Adrian Alixandrescu, director executiv al Direcţiei Patrimoniu din cadrul CJ Prahova, care fusese reţinut în acelaşi dosar, tot sub acuzaţiile de luare de mită şi abuz în serviciu, judecătorii instanţei supreme au stabilit ca măsură preventivă arestul la domiciliu, până în 13 martie.

Decizia de miercuri în cazul lui Cosma şi Alixandrescu nu este definitivă, ea putând fi contestată la instanţa supremă.

În dosarul în care a fost reţinut Cosma, procurorii DNA au început urmărirea penală pentru trafic de influenţă şi împotriva fiului acestuia, deputatul PSD Vlad Cosma, iar procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Tiberiu Niţu, a transmis, marţi, ministrului Justiţiei referatul DNA privindu-l pe Vlad Cosma pentru a cere încuviinţarea arestării preventive a acestuia. Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor a sesizat, miercuri, Comisia juridică cu cererea Ministerului Justiţiei privind încuviinţarea arestării preventive a lui Vlad Cosma.

Vlad şi Mircea Cosma sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la reprezentanţii unor societăţi comerciale, denunţători în cauză.