Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate

– „Vrabia mălai visează!  este o veche zicală din popor ce se potrivește de minune în cazul comunistului declarat Constantin Rotaru – Un articol extrem de interesant a apărut de ceva timp pe un blog, personajul principal al articolului fiind nimeni altul decât șieful Poliției Vâlcea, chestorul Ioan Lucian Muntean – Avem semnale din ce în ce mai serioase că lumea bună se bucură de trimiterea personajului în cauză la lada de gunoi a politicii vâlcene – Consilierul PSD, Valeriu Amza, este unul dintre cei mai agitați, nervo și și guralivi indivizi din câți cunoaștem – Mironela Tudora, consilierul juridic al Prefecturii Vâlcea, a făcut un adevărat stand-up comedy la întâlnirea cu primarii de zilele trecute.

– „Vrabia mălai visează!  este o veche zicală din popor ce se potrivește de minune în cazul comunistului declarat Constantin Rotaru. După ce ani de zile a plâns cu lacrimi de crocodil după regimul lui Ceaușescu, acum, când România se află în criză economică și politică, Rotaru crede cu tărie că partidul pe care-l conduce are șianse reale să acceadă în Parlamentul României. Mai mare râsul și alta nu! Tocmai de aceea, socialisto-comunistul Constantin Rotaru urlă cât îl țin plămânii pe la emisiunile de televiziune locală, îndemnându-i pe români să se întoarcă la vechiul regim și să voteze cu Partidul Alianța Socialistă, singura formațiune politică care susține, mascat ce-i drept, comunismul. Rotaru poate să mai viseze frumos puțin timp, însă doar până la alegerile parlamentare, când se va întoarce brusc cu picioarele pe pământ și va observa că nici două voturi le șinate nu va aduna.

– Un articol extrem de interesant a apărut de ceva timp pe un blog, personajul principal al articolului fiind nimeni altul decât șieful Poliției Vâlcea, chestorul Ioan Lucian Muntean. Intitulată „Nu trebuie să fii special pentru a ajunge general, ci doar să ai rude la Romgaz sau Transgaz Mediaș! , expunerea scoate în evidență ascensiunea chestorului, povestită de un fost coleg de-al său pe când Muntean era un simplu profesor suplinitor într-un sat obscur ce aparține orașului Dumbrăveni (Șaroșu pe Târnave): „Era un băiat pipernicit și retras, abia venit de pe băncile facultății, care nu ieșea niciodată în evidență. O colegă chiar pusese ochii pe el, însă acesta nici nu îndrăznea să o privească. Spunea doar că are o prietenă la Romgaz, la care nu vrea să renunțe pentru nimeni altcineva. Anul următor eu am obținut o catedră în Sibiu și n-am mai auzit de Lucian decât după vreo cinci ani. Venisem la poliție pentru un cazier judiciar, iar el era angajat al respectivului serviciu, ca subofițer. Atunci am aflat că se căsătorise cu vechea sa iubire și că devenise tatăl unui băiat. Am rămas însă fără grai când, de curând, am aflat că acum este chestor și unul dintre adjuncții Inspectoratului General al Poliției Române (n.r – la data când a fost scris articolul Ioan Lucian Muntean încă mai ocupa funcția în IGPR). Nu m-am lăsat până când nu am aflat de unde și până unde a avut parte de o asemenea ascensiune incredibilă un individ care abia a împlinit 40 de ani. Răspunsul l-am aflat repede, pentru că și eu am relații în cadrul companiilor astea din domeniul gazului metan, de la Mediaș. De fapt mi-a lipsit doar echivalentul a 5.000 de euro, la momentul oportun, pentru a prinde și eu un post de directoraș acolo. Orice s-ar spune, la Romgaz și Transgaz s-au tras mereu sfori, iar impactul a fost de multe ori incomensurabil. Până la urmă am aflat că Lucian Muntean a devenit rudă prin alianță cu Florin Muntean, ex-director general de la Transgaz, care împreună cu Cazacu a avut grijă de cariera fostului profesor suplinitor de la Șaroș. Personal, sunt tot mai intrigat de ceea se întâmplă în România, care chiar a devenit țara tuturor posibilităților .

– Ca urmare a articolelor noastre referitoare la excluderea din politică a „Dintelui de aur  Ion Nicolae din PP-DD, iată, avem semnale din ce în ce mai serioase că lumea bună se bucură de trimiterea personajului în cauză la lada de gunoi a politicii vâlcene. În rândurile care urmează, inserăm câteva dintre mesajele primite pe adresa electronică a bisăptămânalului nostru.

I.P.:86.122.236.110 “ „Să dea afară PP-DD pe dintele Ion Nicolae și din partid nu numai din biroul județean al PP-DD Vâlcea și de la Consiliul Județean și apoi cred că au scăpat pp-dd-iștii de el, altfel nu cred că Dințișor se laudă prin oraș că i-a fentat iar pe cei de la PP-DD București, în speță pe Simona Man, președinta PP-DD pe țară!!! 

I.P.: 86.122.226.248 “ „E adevărat. Ion Nicolae e cel mai mare impostor din politica vâlceană și cei de la PP-DD fac bine că fac curățenie. Dar mai trebuie să curețe PP-DD Vâlcea și de Trancă, care e adus de Ion la PP-DD Vâlcea și făcut consilier județean peste voința membrilor PP-DD care s-au împotrivit ca Trancă, care era cercetat de DNA Pitești și este în continuare, să fie adus în partid și făcut consilier de Ion Nicolae care l-a pus pe lista de consilieri județeni și la alegeri pe primele locuri împotriva voinței membrilor PP-DD Vâlcea, dar care nu au avut ce face în fața lui Dințișor Nicolae care i-a amenințat că-i dă afară din partid ¦ 

I.P.: 86.127.113.204 “ „În sfârșit dl. Diaconescu a făcut ceea ce trebuia la Vâlcea. Mulți ne întrebam când își va da seama de falsitatea, ipocrizia, grandomania și tupeul fără limite ale lui Nicolae și ale fiului său. 

– Consilierul PSD, Valeriu Amza, este unul dintre cei mai agitați, nervo și și guralivi indivizi din câți cunoaștem. Omul, ușor frustrat, căci de regulă nu prea e băgat în seamă de nimeni și nici invitat să ia parte la discuțiile din Consiliul Local, se supără adesea pe colegii din CL, pe care-i ceartă de mama focului, mai ales pe cei din Opoziție. De curând, la o șiedință de Consiliu, Amza, roșu de furie, nu șitim sigur dacă din pricina faptului că nu pricepea ce s-a discutat acolo sau pentru că ar fi vrut să zică și el ceva, a început să se certe cu ale și de la  PDL.

Individul a fost atât de penibil, încât însu și primarul municipiului, Emilian Frâncu, l-a atins de mai multe ori cu mâna peste umăr, ușor apăsat, încercând să-i oprească flașneta. În cele din urmă, vizibil jenat, Amza a închis aparatul de radio, rotindu- și, de câteva ori, ceasul larg, parcă de căpătat, semn că era nervos.

Dacă numele de Amza nu vă spune prea multe, nu-i nicio tragedie. Și noi, presa, am aflat, relativ de curând, de acest personaj cu ocazia unui miting. Aici, în mijlocul gloatei, l-am găsit și pe Amza care urla din toți rărunchii la o portavoce, scandând numai el șitie ce.

Adevărat maestru în lipirea afișelor electorale, el a ajuns să guste fericirea de a ocupa scaunul de consilier local printr-un tragic concurs de împrejurări: decesul lui Doru Chiriță. De atunci, de când a aflat că va face parte din echipa de consilieri ai PSD, a început să se umfle în pene și să creadă despre el lucruri pe care niciunul dintre cei care-l cunosc nu le-au observat până acum. Momentul depunerii jurământului de consilier (cu mâna apăsând puternic pe Biblie și o privire de Gigi-Duru ™) a fost tratat cu maximum de seriozitate de Amza, care a vorbit cu un ton grav, de parcă s-ar fi pregătit să fie încoronat rege al lanurilor de porumb. Ne referim aici la mandatul trecut. Apoi, în urma alegerilor din acest an, a avut norocul chior să intre iar în Consiliul Local, unde, oricum, ocupă scaunul degeaba.

După cum spuneam, despre Valeriu Amza nu se cunosc prea multe pe plan politic. Știm că s-a implicat activ în campania electorală a candidatului PSD la Primăria Râmnicului, Remus Grigorescu, și că a reu șit să intre în câteva clinciuri politice, datorită firii sale arțăgoase. Cu alte cuvinte, social-democratul este o figură destul de șitearsă, care nu poate avea veleități de politician, chiar dacă am auzit că și le arogă gratuit. Nu abdicăm de aceste idei!

– Mironela Tudora, consilierul juridic al Prefecturii Vâlcea, a făcut un adevărat stand-up comedy la întâlnirea cu primarii de zilele trecute. Cu glume, unele nesărate, ea a reu șit să destindă atmosfera în sală, unii dintre reprezentanții primăriilor din județ, veniți să discute cu prefectul Mircea Nadolu, reușind chiar să râdă la snoavele spuse de joviala doamnă. Așadar, atmosferă destinsă la întâlnirea cu primarii, până când madam Mironela a trântit cu limba română de pereți, de a lăsat-o lată, vorba aceea.

Încercând să fie mai hazlie decât ar fi cazul, consilierul juridic a spus, în loc de „înseamn㠝, „însemneaz㠝, un cuvânt care, pe lângă faptul că sună ca dracu ™, nici nu mai este folosit în vorbire.

Oricum, am sesizat că acest cuvânt este utilizat, destul de des chiar și de câțiva dintre conducătorii Consiliului Județean  Vâlcea, care nu-l ocolesc ori de câte ori pot să-l alăture în construcția unei fraze.

Ei, și să mai ziceți acum că între cele două instituții, Prefectură și Consiliu Județean, nu există canale puternice de comunicare, până și la nivel de exprimare!

– Pataliputra