Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Săptămâna pe scurt – de la lume adunate, 13 octombrie 2016

• Interesantă intervenţia deputatului Cristian Buican la Autoritatea Electorală Permanentă. • Avocatul Gheorghiță Mateuț, unul dintre cei trei care au semnat Raportul care confirmă că lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este o lucrare științifică, a declarat… • Deşi nu vrem să se înţeleagă că avem ceva cu candidatul la Camera Deputaţilor din partea PNL – Victor Stănculescu… • Emilia Șercan, pe care am crezut-o mereu când a scris despre plagiate, afirmă… • Am stabilit – ca patent – criteriul prioritar după care începem să apreciem şi să caracterizăm primarii localităţilor din judeţ. • E o demență ce face PNL, m-am și plictisit să scriu… • Liviu Dragnea, împreună cu şeful poliţiei TR, ar fi protejat două facultăţi din Alexandria…

• Interesantă intervenţia deputatului Cristian Buican la Autoritatea Electorală Permanentă. După cum era şi normal, el a cerut râmnicencei noastre Ana Maria Pătru, președinta AEP, să se ţină de cuvânt instituţional şi să restituie banii depuşi de candidaţii vâlceni la alegerile locale, care nu le mai sunt decontaţi odată. Noi am spus mai de mult că banii aceştia nu mai au „parandărăt”, că numai aşa îşi mai fac unii buget propriu. Deja AEP a început să semene obstacole la rambursare, scoţând tot presa de vină. Pentru greşeli de doi bani comise la întocmirea facturilor avansate, se încearcă reţinerea banilor în băncile AEP. Ceva nu-i curat în instituţia asta! Şi aici…?

• Avocatul Gheorghiță Mateuț, unul dintre cei trei care au semnat Raportul care confirmă că lucrarea de doctorat a Laurei Codruța Kovesi este o lucrare științifică, a declarat că își dorește foarte mult ca în această cauză să se facă lumină. Dar omul acesta este normal? Niciodată n-a insuflat încredere. Săptămâna trecută a declarat că n-a semnat nimic. Astăzi dimineața a recunoscut că a semnat raportul la Cluj, conform declarațiilor lui Ghiță. Acum 30 de minute a întors-o ca la Ploiești: a semnat, dar nu la Cluj, ci la București. Cine l-o fi speriat atât de tare?

• Deşi nu vrem să se înţeleagă că avem ceva cu candidatul la Camera Deputaţilor din partea PNL – Victor Stănculescu, mai publicăm ceva despre el. Critic. Pentru că aşa e presa. Câinele de pază al democraţiei. Facem afirmaţia că omul nu este simpatic, apreciem multe din intervenţiile sale publice (inclusiv pe Facebook) dar ce să facem dacă suntem sesizaţi de cititori cu privire la comportamentul său public. La ultima sesizare, ne-a fost adus la cunoştinţă că viitorul parlamentar se îmbracă precum un „cocalar” – expresia nu ne aparţine şi nu suntem de acord cu ea, mai degrabă „ca un dandy”, – ţine mâinile în buzunar când vorbeşte cu o femeie şi prezintă o instabilitate fizică (se leagănă) când se află într-un dialog. Mărturisim că nu am observat astfel de devieri comportamentale, noi studiindu-i numai „strâmbele” care le bagă ziariştilor la şeful său sau conducătorilor administrativi şi judeţeni. Cât priveşte viaţa sa personală – subiect care-l pasionează pe cititorul care ne-a sesizat, răspundem tuturor: viaţa personală este viaţa personală. Vai de educaţia şi caracterul celui care speculează greşelile bărbăteşti!

• Emilia Șercan, pe care am crezut-o mereu când a scris despre plagiate, afirmă: „Cazul nu este comparabil cu dosarele Victor Ponta, Gabriel Oprea sau Petre Tobă – ale căror plagiate sunt masive și sfidătoare, dar ridică semne de întrebare nu doar asupra apărării folosite în 2012, ci şi privind însăși teza de doctorat a Laurei Codruța Kovesi, intitulată „Combaterea crimei organizate prin dispoziţii de drept penal”. E de bine dacă prietenii din presă ai Codruței Kovesi încep să recunoască furtul intelectual al șefei DNA! Și mai bine era pentru ei dacă erau circumspecți din capul locului și nu îi luau apărarea fără dovezi că nu ar fi plagiat?! Cei care au acum dubii și o cred pe Emilia Șercan, încă mai au șansă să revină jurnaliști. Dacă dezbracă rapid haina de manipulatori de minți credule. Asta dacă au puterea să se lepede de Satana din servicii care le vând gogoși pe care le înghit precum pelicanul…

• Am stabilit – ca patent – criteriul prioritar după care începem să apreciem şi să caracterizăm primarii localităţilor din judeţ. De când cu sprijinul financiar al UE, cam toate comunele se înscriu pe linia modernismului şi civilităţii. Dar un indicator al aprecierii şi dezvoltării localităţii este numărul de autorizaţii de construire emise de primărie locuitorilor pe care-i administrează. Până acum, pe locul I, se află primarul comunei Orleşti, Constantin Cârstina, cu 54 de autorizaţii eliberate.

• E o demență ce face PNL, m-am și plictisit să scriu: au votat iar cot la cot cu PSD, de data aceasta în favoarea scriitorilor din închisori. 20 de zile libere la fiecare carte scrisă în pușcărie. Asta după toate scandalurile, după ce i-am văzut pe alde Copos, Becali și nu mai știu care obținând astfel luni întregi de libertate, în baza unor noi înșelăciuni. Nefericiții care nu au bani să plătească niște profesori universitari să le scrie o carte, stau la zdup.

• Întreb şi eu aşa, ca să mă aflu în… treabă. Se mai aude ceva de mega-dosarul EADS, de dosarul Lukoil, de dosarul APANOVA, de dosarul OMV Petrom? Sau trebuie să mai aşteptăm un timp ca să se aştearnă praful şi uitarea peste ele?

• Liviu Dragnea, împreună cu şeful poliţiei TR, ar fi protejat două facultăţi din Alexandria, care, până în 2009, ar fi eliberat 15 mii de diplome de licenţă false. Scorul unei licenţe, 3.500 EUR. Deh, judeţ sărac. Printre beneficiari, se spune, chiar Liviu şi Bombonica. Surpriza ar fi că un dosar deschis în acest caz ar exista încă din 2009 la DNA. Dar nu i-a venit rândul. Vă imaginaţi că ditamai metropola, Alexandria, de vreo 50.000 de locuitori, a avut numai două facultăţi? Păi dacă ar fi rămas constant Liviu la guvernare, până acum, cred că mai înfiinţa vreo două şi 90% din teleormăneni ar fi fost licenţiaţi, iar vreo 35% doctoranzi.