Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Mediafax

Femeile pesediste sar cu întârziere în ajutorul Olguţei Vasilescu!

Foto: Mediafax

Pe data de 2 aprilie, la Galați, a avut loc o reuniune a femeilor social democrate din județele Galați, Brăila, Tulcea, Constanța, Ialomița, Vaslui și Buzău, unde au participat la o dezbatere sub genericul „Femeile pot reuși”, o reuniune care a avut ca temă principală să pregătească candidatele social democrate pentru alegerile locale din această vară. Pentru ca scena in care Lia Olguta Vasilescu era scoasa in catuse de la DNA, desi e o mana de femeie si in mod clar nu prezenta un pericol le-a impresionat pe multe participante reactia nu s-a lasat asteptata. S-a decis adoptarea unei rezoluții prin care, organizația OFSD cere Guvernului României implementarea în cel mai scurt timp a directivei adoptată de către Parlamentul European în sesiunea plenară desfășurată pe data de 20 ianuarie 2016, la Strasbourg.

Directiva pentru consolidarea anumitor aspecte privind prezumția de nevinovăție și dreptul persoanei de a fi prezentă în fața instanței în timpul procedurilor penale este actul normativ care reglementează modul în care trebuie respectat dreptul la prezumția de nevinovăție în declarațiile publice și în comunicatele de presă ale autorităților cu privire la persoanele fizice supuse procedurilor penale. Articolele (3)-(5) din Directivă obligă statele membre să-și ia măsuri pentru a se asigura că autoritățile publice nu se referă la persoanele suspectate sau acuzate ca fiind vinovate înainte ca vinovăția acestora să fie legal stabilită, printr-o hotărâre judecătorească definitivă. Reactia OFSD este mai mult una emotionala pentru ca rezolutia in cauza se va aplica oricum, dar implementarea ei se va face in decursul urmatorilor doi ani.

Cu toate acestea OFSD consideră că punerea în practică cât mai rapid a prevederilor din această directivă nu ar dăuna nimănui, ci dimpotrivă, ar garanta că dreptul la imagine și prezumția de nevinovăție sunt respectate și în țara noastră, ca stat membru U.E.