Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: wall-street.ro

CSM organizează concursuri de promovare în funcţii a judecătorilor şi procurorilor

Foto: wall-street.roLa ultima şedinţă a Consiliului Superior al Magistraturii, din data de 28 ianuarie 2016, s-a luat decizia de a se organiza concursuri pentru promovare în funcţii de execuţie a judecătorilor şi procurorilor. Concursurile vor avea loc la Bucureşti, în data de 3 aprilie 2016.

Aşadar, vor fi scoase la concurs 210 locuri pentru promovarea pe loc, respectiv 100 locuri la tribunale, 50 locuri la curţi de apel, 5 locuri la Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, 15 locuri la parchetele de pe lângă curţile de apel şi 40 locuri la parchetele de pe lângă tribunale.

De altfel, alocarea pe materii a locurilor aprobate pentru promovarea pe loc vor fi astfel: 100 locuri la tribunale (Drept penal – 23 locuri; Drept comercial – 20 locuri; Drept administrativ – 15 locuri; Drept financiar şi fiscal – 7 locuri; Drept civil – 20 locuri; Dreptul familiei – 5 locuri; Dreptul muncii – 10 locuri); şi 50 locuri la curţi de apel (Drept penal – 12 locuri; Drept comercial – 6 locuri; Drept administrativ – 14 locuri; Drept financiar şi fiscal – 4 locuri; Drept civil – 8 locuri; Dreptul muncii – 6 locuri).