Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Trei licee din Râmnicu Vâlcea, la un pas de comasare

Rezultatele dezastruoase obţinute de cele trei licee la examenul de Bacalaureat, reprezintă unul dintre principalele argumente invocate de către administraţia locală. De asemenea, un alt argument îl reprezintă costurile pe care aceste licee le au atunci când vine vorba de întreţinerea spaţiilor şi de furnizarea agentului termic în perioada de iarnă.

Astfel, în următorii ani mai multe unităţi de învăţământ, toate cu profil tehnologic, ar urma să fie comasate. Este vorba despre Grupul Scolar General Magheru, Liceul Tehnologic Capitan Nicolae Plesoianu si Grupul Scolar Ferdinand I. Acestea ar urma sa fie comasate si sa functioneze in incinta Grupului Scolar General Magheru.

“Suntem prea săraci ca să plătim căldură de miliarde de lei la fiecare şcoală, în condiţiile în care, la Pleşoianu, la sesiunea de Bacalaureat din 2016 – vara, s-au înscris 6 elevi. 3 din promoţia curentă şi 3 din promoţia anterioară, din care a reuşit să promoveze doar un elev.” a declarat edilul Mircea Gutău.