Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Propuneri pentru Legea Educaţiei: Învăţământ obligatoriu de 12 ani

Legea Educaţiei urmează să fie modificată şi ar putea aduce o serie de surprize pentru elevi şi cadrele didactice. Ministru Educaţiei, Sorin Cîmpeanu spune că dezbaterile privind propunerile pentru proiectul de modificare a Legii Educaţiei Naţionale vor fi reluare în septembrie.

„S-au discutat propunerile venite din teritoriu şi momentan suntem în stadiul de integrare a acestor propuneri într-un document pe care îl vom trimite la departamentul juridic, iar în septembrie avem a doua rundă de dezbateri”, a declarat ministrul Educaţiei, Sorin Cîmpeanu.

Potrivit prevederilor proiectului de modificare a Legii Educaţiei, învăţământul obligatoriu ar urma să fie de 12 ani, iar statutul personalului didactic va fi reglementat de o lege separată. O altă modificare prevede trecerea responsabilităţii organizării de şcoli doctorale direct în mâinile universităţilor şi reorganizarea responsabilităţilor Consiliului Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor şi Certificatelor Universitare.

Proiectul de modificare a Legii Educaţiei prevede, de asemenea, introducere unei legi separate, care să reglementeze statutul personalului didactic. În noua lege, profesorii vor avea statut de autoritate publică, astfel orice act de violenţă verbală sau fizică asupra lor va putea fi sancţionat.