Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Dezastru la simulare în Vâlcea

Elevii vâlceni de clasa a VIII-a, care vor da anul acesta evaluarea naţională pentru a intra la liceu, susţinut zilele acestea simulările examenelor. Din păcate, ei au dovedit că nu sunt deloc pregătiţi pentru a intra pe băncile liceului. Aşadar, la simularea de la Limba şi literatura română din cei 3.542 de elevi care s-au prezentat la examen 1.010 au luat note sub 5, iar 2.532 au luat note peste cinci. La această materie, doar cinci elevi au reuşit să ia notă maximă, adică 10.

La Matematică în schimb a fost dezastruos. Din cei 3.538 de elevi prezenţi la simulare, 2.368 au picat testul, în timp ce doar 1.170 au luat note peste 5. la această materie 22 de elevi au reuşit ia nota 10.

Trebuie menţionat că niciun elev nu a reuşit să ia media generală 10.