Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
Foto: Facebook/Regio

Colegiul „Alexandru Lahovari” a fost dotat cu 117 calculatoare, 44 de imprimante şi 40 de videoproiectoare

Foto: Facebook/RegioLa sfârşit de an, conducerea Agenţiei pentru Dezvoltare Regionala Sud – Vest Oltenia (Regio) a decis să prezinte toate proiectele finalizate în 2015. Unul dintre acestea este Reabilitarea şi modernizarea Colegiului National „Alexandru Lahovari”, din Râmnicu Vâlcea, un proiect destul de controversat, care de-a lungul implementării a creat controverse între firma constructoare şi conducerea Primăriei Râmnicu Vâlcea, datorită întârzierilor foarte mari.

Însă, în final, proiectul a fost finalizat, iar REGIO prezintă cu mândrie faptul că „infrastructura educaţională se dezvoltă” prin aceste proiecte. Proiectul de reabilitare şi modernizare a clădirii Colegiului National „Alexandru Lahovari”, s-a ridicat la peste 3,9 milioane euro – fonduri accesate prin POR 2007-2013, investiţia constând în reabilitarea structurii şi arhitecturii clădirii, precum şi a instalaţiilor sanitare, electrice şi termice, precum şi dotarea Colegiului cu echipamente IT (117 calculatoare, 44 imprimante, 40 videoproiectoare, 32 ecrane videoproiectoare, 1 server, o statie radio, un tablou comanda retele comunicati).