Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Trei accidente rutiere şi şapte victime în primele două zile din 2016

Poliţiştii rutieri au avut de muncă în primele două zile ale anului 2016, ei fiind nevoiţi să facă anchetă în cazul a trei accidente rutiere ce s-au petrecut pe şoselele din judeţul Vâlcea, accidente în urma cărora şapte persoane au ajuns la spital.

Beat, a provocat un accident în care au fost răniţi trei minori

Primul accident a avut loc chiar la primele ore ale zilei de 1 ianuarie 2016, în municipiul Râmnicu Vâlcea. În jurul orei 06.30, şoferul Nicolae B., de 30 de ani, din oraşul Băile Olăneşti, a condus un autoturism pe strada Regina Maria, iar la intersecţie cu strada General Magheru, nu a respectat semnificaţia indicatorului „Cedează trecerea”, pătrunzând în intersecţie şi acroşând un autoturism, condus regulamentar de Andrei G., de 20 de ani, din oraşul Băbeni.

Impactul a fost destul de puternic, trei minori din maşina condusă de Nicolae B. fiind răniţi şi transportaţi la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea. Din fericire, rănile minorilor, ce au vârste cuprinse între 14 şi 17 ani, nu au fost grave, ei fiind în afara oricărui pericol.

Cât despre conducătorii auto, trebuie spus că poliţiştii au descoperit că şoferul vinovat era în stare de ebrietate, el având o alcoolemie de 0,39 mg/l alcool pur în aerul expirat. Pentru faptele sale, Nicolae B. s-a ales cu un dosar penal.

Accident grav la Slătioara

Nici a doua zi a anului 2016 nu a fost lipsită de incidente pe şoselele din Vâlcea. În jurul orei 15.00, un accident rutier a avut loc la Slătioara, în urma căruia trei persoane au fost rănite.

Vinovat de producerea accidentului a fost Iulian J., de 38 de ani, din municipiul Piteşti, judeţul Argeş, care a condus un autoturism cu viteză mare pe DN 67, iar într-o curbă a pierdut controlul volanului, a lovit două capete de podeţ din beton şi un autoturism ce se afla staţionat în afara părţii carosabile. După impact, autovehiculul a fost proiectat pe partea carosabilă a DN 67, răsturnându-se şi rămânând pe plafon.

Din accident a rezultat vătămarea corporală a conducătorului auto, precum şi a pasagerilor Amalia J., de 35 de ani şi J. C., de 9 ani, ambii din mun. Piteşti, jud. Argeş.

Biciclist rănit grav la Ioneşti

Tot în data de 2 ianuarie 2016, în jurul orei 18.15, un biciclist beat criţă s-a izbit de un autoturism, fiind grav rănit. S-a întâmplat pe DN 64, pe raza localităţii Ioneşti, când biciclistul Gheorghe T., de 69 de ani, nu s-a asigurat la schimbarea direcţiei de deplasare şi a intrat în coliziune cu un autoturism condus regulamentar din sens opus de Florin T., de 47 de ani.

În urma impactului, biciclistul a fost rănit grav, el fiind transportat la spital unde i s-a stabilit diagnosticul de traumatism bazin cu fractură de bazin.

Atât şoferul autovehiculului, cât şi biciclistul au fost testaţi cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ pentru conducătorul auto şi cu o valoare de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat pentru biciclist.