Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Au făcut infracţiuni rutiere, iar acum sunt cazaţi la Colibaşi

Doi bărbaţi vor executa pedepse cu închisoare la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru că au comis infracţiuni rutiere. Cei doi urmăriţi naţional au fost identificaţi de poliţiştii vâlceni.

O. Daniel, de 40 de ani, din Olanu – Vâlcea, a primit mandat de executare a pedepsei închisorii de la magistraţii Judecătoriei Râmnicu Vâlcea, pentru executarea unei pedepse privative de libertate de 1 ani şi 1 lună închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni rutiere, fiind pus de asemenea şi sub urmărire naţională. În luna ianuarie 2015, O. Daniel a fost depistat în timp ce conducea pe raza comunei Galicea un autovehicul neposedând permis de conduce.

La data de 17 iunie a.c., poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală Prundeni împreună cu cei din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale –Biroul Urmăriri l-au identificat pe condamnat pe raza localităţii Olanu. Bărbatul de 40 de ani a fost preluat de poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale, fiind transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.

De asemenea, M. Bogdan, de 41 ani, din Vaideeni – Vâlcea, a primit de la magistraţii Judecătoriei Horezu mandat de executare unei pedepse privative de libertate de 1 an şi 4 luni închisoare pentru săvârşirea de infracţiuni de refuz recoltare mostre biologice. Bărbatul a fost dat în urmărire naţională. Acesta este acuzat că în luna august 2014, aflat la volanul unui autovehicul şi fiind oprit în trafic de către poliţiştii rutieri, bărbatul a refuzat testarea cu etilotestul, dar şi recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. Astfel, cele două pedepse au fost contopite, bărbatul având de executat 1 ani şi 4 luni de închisoare. În această dimineaţă de marţi, 21 iunie 2016, poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale – Biroul Urmăriri l-au identificat pe M. Bogdan, urmând a fi transferat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Colibaşi pentru executarea pedepsei.