Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Traficanţi de droguri, prinşi în flagrant când ridicau coletele, CONDAMNAŢI de Tribunal (FOTO – VIDEO)

Doi traficanţi de droguri din Râmnicu Vâlcea, care au fost prinşi în flagrant de mascaţi la începutul lunii martie 2016, când ridicau un colet cu droguri venit cu autocarul din Spania, au fost condmanaţi deja de magistraţii Tribunalul Vâlcea.

Mascaţii şi procurorii DIICOT au descins în data de 4 martie 2016 la sediul unei firme de transport din Râmnicu Vâlcea, de pe variantă, acolo unde autocarele care vin din străinătate opresc pentru a descărca coletele.

Astfel, în momentul în care un autocar, ce venea din Spania, a oprit în locaţia respectivă, acolo şi-a făcut apariţia şi un taxi, din care a coborât un bărbat, el fiind aşteptat de complicele său taximetrist.

Ei bine, după ridicarea coletului, cei doi l-au ascuns în portbagajul autoturismului taxi, însă nu au mai apucat de plece, martorii susţinând că imediat au descins mascaţii şi procurorii. Dacă bărbatul ce a ridicat coletul de la autocar nu a opus rezistenţă, el ridicând mâinile şi permiţându-le oamenilor legii să-l încătuşeze, ei bine taximetristul a devenit recalcitrant, el luându-se la harţă cu mascaţii, care au fost nevoiţi să facă uz de forţă pentru a-l imobiliza.

Iată decizia Tribunalului Vâlcea

„Condamnă pe inculpatul MIHĂILĂ NEAGU RĂZVAN la 2 ani închisoare în condiţiile art. 91 C. pen. privind suspendarea executării pedepsei sub supraveghere. Condamnă pe inculpatul AMĂRĂSCU CONSTANTIN NICOLAE la 2 ani şi 8 luni închisoare” – au hotărât magistraţii în data de 26 mai 2016.