Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: Tânăr de 19 ani, bătut și sechestrat de trei bărbați, pentru o datorie

Poliție Rurală Măldărești, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Horezu, au continuat cercetările într-o cauză penală de lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, fiind reținuți pentru 24 de ore, trei bărbați.

La data de 31 martie a.c., polițiștii au fost sesizați de un tânăr de 19 ani din Popești, cu privire la faptul că, în noaptea de 30 martie a.c., ar fi fost sechestrat și agresat fizic de către mai mulți tineri, din cauza unor datorii.

În fapt, victima s-ar fi întâlnit în comună cu una dintre persoanele bănuite, acesta cerându-i să meargă pe un islaz, pentru a discuta despre o datorie. În locul respectiv, se aflau alți trei bărbați, care l-ar fi imobilizat, aplicându-i apoi mai multe lovituri, după care i-ar fi dat drumul.

În urma investigațiilor efectuate, au fost identificați toți cei patru bărbați cu vârste cuprinse între 20 și 22 de ani, implicați în eveniment, dispunându-se reținerea pentru trei dintre aceștia, pentru lipsire de libertate în mod ilegal și lovire sau alte violențe, dar și instigare la comiterea acestor fapte. Pentru unul dintre cei trei tineri, a fost luată ulterior măsura controlului judiciar pentru 60 de zile, ceilalți doi urmând să fie prezentați magistraților cu propunere de arestare preventivă.