Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA. Conducea o autoutilitară aflată sub sechestru, cu o remorcă fără ITP și nu avea nici permis conform categoriei

La data de 17 noiembrie a.c., polițiști din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Sutești, au procedat la oprirea regulamentară în trafic a unui bărbat, din județul Teleorman, în timp ce conducea un ansamblul de vehicule, format dintr-o autoutilitară și o remorcă, pe DN 67B, în comuna Sutești, județul Vâlcea.

În urma verificărilor efectuate s-a stabilit faptul că, bărbatul în cauză deținea permis valabil de conducere pentru categoriile AM, B1 și B, însă permisul de conducere nu era corespunzător categoriei pentru ansamblul de vehicule condus, întrucât MTMA depășea 4.200 kg.

Totodată, s-a mai constatat că autoutilitara în cauză se afla sub sechestru,  motiv pentru care s-a dispus reținerea certificatului de înmatriculare, precum și reținerea certificatului de înmatriculare al remorcii, întrucât aceasta avea inspecția tehnică periodică expirată.

În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prev. și ped. de art. 335 alin.2 din Codul penal, urmând ca la finalizarea cercetărilor să se propună soluție procedurală, prin Parchetul de pe lângă Judecătoria Drăgășani.