Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

VÂLCEA: A rămas fără autoturism pentru 98,5 kg de pește

La data de 29 septembrie a.c. polițiștii din  cadrul Secției 11 Zătreni în timp ce își exercitau atribuțiile în comuna Grădiștea, au oprit pentru control un autoturism condus de un bărbat de 59 de ani din Băbeni.

Polițiștii au procedat la efectuarea controlului autoturismului, iar în portbagajul acesteia au fost descoperite mai multe recipiente în care se afla pește de diferite specii.

Bărbatul de 59 de ani nu deținea documente de transport și proveniență astfel că, s-a procedat la confiscarea a 98,5 kg de pește precum și la ridicarea în vederea confiscării a autoturismului folosit pentru transport.

De asemenea, polițiștii au stabilit că bărbatul nu deținea o poliță de asigurare obligatorie fiind luată măsura sancțiunii contravenționale precum și reținerea certificatului de înmatriculare și a plăcuțelor cu numerele de înmatriculare.

În cauza a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări.