Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Bărbați reținuți după ce au spart o locuință din Râmnicu Vâlcea

Polițiștii Biroului de Investigații Criminale Râmnicu Vâlcea au identificat doi bărbați, bănuți de comiterea infracțiunii de furt calificat.

În fapt, la data de 23 septembrie a.c., polițiștii au fost sesizați cu privire la faptul că, persoane necunoscute ar fi pătruns într-o locuință, din Râmnicu Vâlcea, de unde ar fi sustras mai multe bunuri.

În urma investigațiilor efectuate polițiștii au identificat un bărbat de 44 de ani, din Baia Mare și un bărbat de 28 de ani, din Pietrari, bănuiți de comiterea faptei.

La data de 25 septembrie față de bărbatul de 44 de ani a fost dispusă reținerea pentru 24 de ore, iar în baza ordonanței emise de către Parchetul de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea la data de 26 septembrie față de acesta a fost dispusă măsura controlului judiciar pentru 60 de zile.

La data de 29 septembrie, polițiștii de investigații criminale au dispus reținerea pentru 24 de ore a bărbatului de 28 de ani, astăzi urmând a fi prezentat Parchetului de pe lângă Judecătoria Râmnicu Vâlcea, în vederea dispunerii de măsuril legale.