Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Tradiție și modernitate la sărbătoarea „Fiii satului” din Golești

EVENIMENT. Duminică, 2 septembrie, la Căminul Cultural Poienița, din comuna Golești, a avut loc cea de-a 38-a ediție a sărbătorii ” Fiii satului.” Sărbătoarea marchează mai multe evenimente importante pentru comuna Golești, cum ar fi comemorarea eroilor, premierea cuplurilor care au împlinit 50 de ani sau a tinerilor care au împlinit 18 ani, precum și premierea elevilor cu rezultate bune la învățătură.

 Nu numai cuplurile care au împlinit 50 de ani au fost sărbătorite, duminică, la Golești, ci și veteranii de război, tinerii sau elevii cu rezultate excepționale la învățătură. Pentru început, goleștenii i-au pomenit pe eroii căzuți pe câmpurile de luptă, mai apoi, participanții mutându-se în fața căminului cultural, acolo unde a avut loc deschiderea oficială a tradiționalei manifestări „Fiii satului”. La eveniment au participat numero și reprezentanți ai administrațiilor locale și județene, printre care amintim prefectul județului Mircea Nadolu, dar și fostul prefect Petre Ungureanu, consilierii județeni și locali Ștefan Prală, Romeo Rădulescu, Gabriela Ene, Romulus Bulacu și Victor Stănculescu. După discursurile antrenante ale oficialităților, cei prezenți s-au bucurat de un spectacol artistic susținut de Orchestra „Rapsodia vâlceană”, Grupul „Rapsozii Oltului”, dar și Grupul vocal „Mlădițele goleștene”. „La această sărbătoare au participat mulți locuitori ai comunei Golești, dar și politicieni. Evenimentul are rolul de a uni și de a strânge toți fiii satului, care de fiecare dată când s-au întâlnit, și-au povestit întâmplări din familie, din viața de zi cu zi, dar au depănat și amintirile timpurilor trecute. La sărbătoarea noastră, toată lumea vorbește despre coabitare, asta pentru că locuitorii comunei sunt ca o familie. Nu organizăm o sărbătoare de fițe, ci una tradițional-populară, unde se va pune accentul pe portul popular și pe tradițiile comunei Golești” – a declarat Gheorghe Șerban, primarul comunei Golești.

MAGDA POPESCU