Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Sindicalistul poliţiştilor de la Sed Lex, Florin Vîlnei, şi-a făcut jocurile la Vâlcea: Cosmin Iana preşedinte!

SIMULACRU. Alegeri cu cântec în sânul Sindicatului Poliţiştilor Râmnicu Vâlcea „Sed Lex”. Marţi, 4 martie a.c., cei aproximativ 80 de membri ai acestui sindicat de la Vâlcea şi-au ales noile structuri de conducere, evenimentul având loc în sala de şedinţe a Inspectoratului de Poliţie Judeţean Vâlcea. La alegeri a fost prezent şi liderul Federaţiei Naţionale a Sindicatelor din Poliţie „Sed Lex”, drăgăşeneanul Florin Vîlnei, care şi-a făcut conştiincios jocurile şi l-a pus preşedinte pe unul dintre cei mai buni prieteni ai săi, ofiţerul de la Biroul Rutier Rm. Vâlcea, Cosmin Iana. De fapt, pe rutierul Iana se pare că l-au ales şi poliţiştii care nu erau membri de sindicat, pentru că el a avut grijă să adune în sală cât mai mulţi adepţi ai săi.

Poliţişti racolaţi în sindicat numai să-l voteze pe Iana

Din motive neştiute până acum, preşedintele „Sex Lex” de la nivel naţional, Florin Vîlnei, a dat ordin să se facă alegeri la Vâlcea, deşi mandatul celui ce a fost lider până acum, subofiţerul Sorin Constantin, expira abia la sfârşitul acestui an. Sigur, un motiv ar fi acela că-şi pregăteşte atent viitoarele alegeri de la nivel naţional şi că la conducerea fiecărei filiale locale trebuie să aibă oameni de încredere, care să-l susţină şi să-l voteze. Zis şi făcut! Vâlcea a fost printre filialele unde avea nevoie de un om de nădejde şi a luat atitudine. Astfel că, alegerile au fost organizate în mare taină, pentru că foarte puţini ştiau despre acest eveniment. Cu toate acestea, chiar în ziua alegerilor, ofiţerul Cosmin Iana – cel ce se pregătea să devină preşedintele Sindicatului Poliţiştilor Râmnicu Vâlcea „Sed Lex”, a fost tare ocupat să invite la alegeri poliţişti care nici măcar nu erau membrii „Sed Lex”. El i-a racolat pur şi simplu, rugându-i să fie prezenţi în sala de şedinţe a IPJ Vâlcea, la ora 12.00.

Când a început şedinţa, nu mică le-a fost mirarea când l-au auzit pe ofiţerul de la Rutieră, Cosmin Iana, că-şi depune candidatura pentru postul de preşedinte al „Sed Lex” Râmnicu Vâlcea. Cum apele au fost deja aranjate, în final, evident, Iana a fost „uns” lider de sindicat, în uralele colegilor săi poliţişti, care nici măcar nu erau membri ai sindicatului. Vicepreşedinte a fost ales inspectorul de poliţie din cadrul Poliţiei Municipiului Rm. Vâlcea, Cătălin Neagoe, în timp ce fostul preşedinte, subofiţerul Sorin Constantin, a preferat să nu participe la acest simulacru de alegeri.

Vîlnei şi Iana sunt prieteni de-o viaţă, colegi şi consăteni

Relaţia de prietenie dintre Florin Vîlnei şi Cosmin Iana este una binecunoscută în Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea, ei fiind prieteni de-o viaţă, copilărind împreună undeva pe lângă Drăgăşani şi, în final, fiind şi colegi la şcoală. Sigur, nu este condamnabil faptul că Vîlnei a dorit să-şi pună oameni de încredere la filiala din Vâlcea, nu este o noutate că toţi liderii de sindicat fac cam acelaşi lucru. Ceea ce este de neînţeles este faptul că ofiţerul Cosmin Iana, aşa cum spuneam şi în numărul trecut al publicaţiei noastre, este unul dintre poliţiştii care a spart toate recordurile IPJ Vâlcea, el reuşind, într-un an, să adune zile de „odihnă” plătite de stat cât nu adună alţi poliţişti într-o viaţă întreagă. Adică, Iana se pare că a nu a avut deloc activitate, în condiţiile în care când s-a făcut bilanţul avea 0 dosare soluţionate, 0 cauze… 0 pe linie. Dar, acum, e lider de sindicat şi e foarte ocupat, are scuze pentru anul viitor când se face iar bilanţul.