Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Se întâmplă în zona Ostroveni din Râmnicu Vâlcea! Atât de beat încât a lovit cinci autoturisme când a vrut să parcheze

În cursul acestei seri, polițiștii rutieri din municipiul Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la producerea unui eveniment rutier în municipiul Râmnicu Vâlcea, cartier Ostroveni, strada Nicolae Iorga.

Din primele verificări s-a stabilit faptul că, un bărbat de 37 de ani, din Râmnicu Vâlcea, care în timp ce se deplasa cu un autoturism în municipiu, ar fi avariat 5 autoturisme parcate.

În urma impactului au rezultat doar pagube materiale.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultat fiind de 0,90 mg/l alcool pur în aerul expirat.

Totodată, i-a fost adus la cunoștință faptul că trebuie să fie condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice, în vederea stabilirii concentrației alcoolice, însă acesta a refuzat.

În continuare, se efectuează cercetări pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul sau sustragerea de la prelevarea de mostre biologice.