Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
foto arhiva

REŢINUT pentru că a ameninţat şi lovit un poliţist din BĂLCEŞTI! Bărbatul reclacitrant nu a vrut să-şi mute maşina, parcată în loc nepermis

foto arhiva Ieri, 24 mai a.c., procurorul din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Bălceşti a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale faţă de I.I., de 30 de ani, din oraşul Bălceşti, pentru săvârşirea infracţiunii de ultraj, constând în exercitarea de ameninţări şi acte de violenţă asupra unui poliţist din cadrul Poliţiei Bălceşti, care se afla în exercitarea atribuţiunilor de serviciu şi acţiona pentru fluidizarea traficului rutier, pe strada 1 Decembrie, din oraşul Bălceşti.

În fapt, poliţistul i-a atras atenţia bărbatului în cauză cu privire la parcarea neregulamentară a unui autoturism şi i-a solicitat să mute autovehiculul din zonă pentru a nu încurca circulaţia rutieră.

Acesta nu a respectat indicaţiile poliţistului, în schimb a început să-i adreseze diferite injurii şi expresii jignitoare, să-l ameninţe cu acte de violenţă, să-l împingă şi chiar să încerce să-l lovească, refuzând totodată să se legitimeze.

Văzând atitudinea agresivă a conducătorului auto, colegul poliţistului a intervenit pentru a-l liniştii pe bărbat, însă, în cele din urmă s-a impus încătuşarea acestuia, în acest scop folosindu-se spray-ul lacrimogen din dotare.

Cel în cauză a fost retinut pentru 24 de ore, urmând ca azi, 25 mai a.c., procurorul de caz să-l prezinte judecătorului de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Bălceşti, cu propunerea de arestarea preventivă.

În prezent, bărbatul este încarcerat în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă Vâlcea.