Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE RUTIERĂ: Peste 100 de amenzi aplicate și 16 permise REȚINUTE

În week-end polițiștii Serviciului Rutier au acționat pentru reducerea riscului rutier pe principalele artere, asigurarea unui climat corespunzător de ordine și siguranță publică și a reducerii numărului şi a consecințelor accidentelor rutiere grave.

Polițiștii au acționat cu echipamentele video de supraveghere a traficului rutier și de măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor, instalate pe autospeciale și cinemometrele portabile, model TruCAM, pentru depistarea șoferilor care depășesc viteza legală.

Pe lângă acestea, au fost utilizate și aparatele etilotest și drugtest, pentru depistarea și sancționarea celor aflați sub influența băuturilor alcoolice sau a substanțelor psihoactive.

Polițiștii Serviciului Rutier au constatat 2 infracțiuni la regimul rutier și au aplicat 101 sancțiuni contravenționale conform O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, dintre care 49 pentru nerespectarea regimului de viteză, sancțiuni cu o valoare de peste 29.000 lei.

De asemenea, au fost reținute 16 permise de conducere, 11 dintre acestea fiind reținute pentru efectuarea manevrei neregulamentare de depășire și 5 pentru conducerea sub influența alcoolului.