Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

RAZIE a poliţiştilor vâlceni printre HOŢII DE LEMNE

În acest sfârşit de săptămână poliţiştii au acţionat pe raza întregului judeţ, confiscând material lemnos transportat ilegal şi mijloacele de transport utilizate în acest scop.

În noaptea de 24/25 noiembrie a.c., poliţiştii din cadrul Poliţiei Staţiunii Voineasa, au organizat o acţiune pentru prevenirea şi combaterea delictelor silvice.

Astfel, poliţiştii au procedat la verificarea unui ansamblu de vehicule pe DN 7A – Malaia, încărcat cu lemn rotund, specia fag. Din primele verificări, poliţiştii au stabilit încălcarea normelor legale referitoare la ”provenienţa, circulaţia şi comercializarea materialelor lemnoase”, conducătorul auto nu a introdus materialul lemnos transportat în camion în aplicaţia informatică în vederea obţinerii codului unic, iar pentru materialul lemnos din remorcă nu a înscris olograf datele necesare.

Ansamblul rutier în cauză a fost condus la sediul Ocolului Silvic Voineasa unde s-a procedat la măsurarea, prin cubare, a cantităţii de material lemnos ce se impunea a fi confiscat, aproximativ 40 m.c.

Poliţiştii au aplicat două sancţiuni contravenţionale în valoare de 30.000 lei, au dispus confiscarea atât a întregii cantităţi de material lemnos, cât şi a autoutilitarei.