Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Piroman botoșănean, prins după un an și preluat de polițiștii din Vâlcea

Un botoşenean din comuna Vorniceni a fost preluat de polițiștii de la IPJ Vâlcea pentru comiterea unei distrugeri prin incendiere. Luni, 25 iulie a.c., poliţiştii din comuna Vorniceni, județul Botoșani, au depistat un bărbat de 58 ani, locatar în aceiași comună, pe numele căruia exista emis, de la data de 10 martie 2016, de către Judecătoria Horezu, un mandat de arestare preventivă.

Anul trecut, pe 22 august 2015, botoşăneanul Constantin P. a incendiat casa concubinei sale din judeţul Vâlcea. Bărbatul, aflat în stare de ebrietate, s-a luat la ceartă cu concubina lui, conflictul degenerând într-o bătaie. La un moment dat, botoşăneanul a luat un bidon în care se afla combustibil, l-a împrăştiat într-o cameră de la etajul casei concubinei sale şi a dat foc locuinţei.

După isprava sa, Constantin P. a fugit, iar femeia a încercat în zadar să stingă singură focul. Nu a reuşit, iar flăcările s-au propagat şi la o locuinţă vecină, pompierii chemaţi la faţa locului stingând incendiul abia după trei ore. Casa femeii a ars în proporţie de 80%, în timp ce vecinul a rămas fără acoperiş la casă.

Acuzat de distrugere prin incendiere, botoşăneanul a fost citat în faţa magistraţilor de la Judecătoria Horezu, însă nu s-a prezentat, iar pe 28 august 2015 instanţa a dispus arestarea în lipsă. Căutat timp de aproape un an, Constantin P. a fost localizat abia luni, în Vorniceni, şi capturat, fiind predat poliţiştilor vâlceni.