Trecem pe scurt în revistă evenimentele politice din iunie pentru a conecta cititorul la istoria locală a unei opoziții pe cale de dispariție. Așadar, în luna mai, liberalii intră în campania electorală cu o alianță verbală cu PER-ul lui Mircia Gutău, Cristian Buican propunere pentru președinția Consiliului Județean, Grigore Crăciunescu candidat pentru Primăria Râmnicului și șef de campaniei Bogdan Popescu. În urma votului exprimat de alegători, PNL Vâlcea obține 51 de primari în teritoriu plus un independent susținut de ei și scoate la redistribuire 13 consilieri județeni și 4 consilieri municipali, număr insuficient pentru a desemna șeful CJ, în Râmnic eșecul fiind usturător.
Consecința acestui rezultat, după o bâlbâială la negocierile cu ALDE, a fost determinarea lui Mircia Gutău de a abandona înțelegerea cu Buican pentru a susține PSD la conducerea județului. Astfel, PNL nu-și atinge nicio țintă politică, de mitul strategului din Perișani alegându-se pulberea cartușelor de guguștiuci. Așa cum era de așteptat, tonul atacurilor la președintele liberalilor l-au dat pedeliștii, atât la municipiu, cât și la județ, cu largul concurs al cuplului Monceanu – Cotescu care se ferea de răspundere și prin tăcerea părții liberale din fostul PNL în Biroul Politic Județean supărată pe deciziile proaste din primăvară. Cu un ultim gest de loialitate față de Cristian Buican, poate chiar la înțelegere cu acesta, Bogdan Popescu demisionează din toate funcțiile pentru a descărca presiunea politică și mediatică pe el, ferindu-și președintele de eventualele atacuri și pregătind ce va urma. Reacția imediată a primarilor și a majorității membrilor de partid a fost reclamarea unor alte demisii din rândul celor din Comitetul Județean Executiv care întârzie să apară, transformând partidul într-o grenadă cu cuiul scos. Pasul doi, ședința de analiză a rezultatului alegerilor se amână pentru septembrie, strategie care are menirea de a liniști apele, însă această socoteală nu va da roade.
Pentru oportuniștii din PNL Vâlcea a mai rămas un singur ciolan de ros: Parlamentul. Numele celor doisprezece doritori de mandate de deputat sau senator, în condițiile în care liberalii nu au certitudinea că obțin mai mult de un post pentru fiecare Cameră a Parlamentului, inflamează și mai tare partidul care tocmai acestora le dorea retragerea și îl macină din interior, luptele începând deja.
Unsprezece primari extrem de vocali își mobilizează colegii pentru o participare cu scântei la ședința de analiză din toamnă, în care cu siguranță se va lăsa cu un scandal pe care dacă Buican nu-l gestionează inteligent, poate intra pe numărătoare inversă. Dacă va fi respins de PNL la pachet cu figuranții pe care i-a tolerat ani buni, este doar vina sa, deoarece are toate informațiile care acuză atacuri publice în timpul alegerilor chiar din partea unui membru CJEx, neimplicarea în campanie a unor lideri-vedetă cu pretenții, desemnarea în teritoriu a unor candidați “iepure” de către unii președinți de colegii, constituirea de organizații ALDE în sud cu largul concurs al altui membru CJEx, lipsa de valoare a șefilor de structuri, sabotarea unor candidați, obstrucționarea obținerii unui număr suficient de voturi pentru a duce PNL la mâna PER sau ALDE și vot anti-PNL într-o comisie la CJ. Deoarece în opinia primarilor și a altor liberali de aceste lucruri se fac vinovați în mare parte personaje din aripa pedelistă, o susținere a acuzaților din partea lui Cristian Buican conduce inerent la prăbușirea lui prin conștientizarea și evidențierea erorilor decizionale săvârșite chiar de el. Și sunt destul de multe. Este clar că activul PNL vrea sânge, iar cele două luni de vacanță nu șterg asta.
Actualul președinte al liberalilor vâlceni trebuie să priceapă că o reconstrucție politică internă este necesară și pentru județul Vâlcea, nu doar pentru partidul pe care încă îl mai conduce. Menținerea stării de compromis va anula orice formă de opoziție, fapt care va îmbolnăvi scena politico-administrativă locală. În contextul pe care îl cunoaștem de acum cu toții, alianța dintre PSD și PER are aproape putere absolută și nu cred că este tocmai un lucru bun. Afară de asta, fără o epurare asumată, dacă PNL nu va câștiga nici în toamnă alegerile parlamentare și nu va intra la guvernare, în primăvara anului viitor transpartinicii cu ștate vechi și vopsiți în galben vor transforma liberalismul vâlcean într-o anexă conjuncturală a PSD. Dacă pentru alegerile din iunie Buican poate fi iertat, pentru distrugerea PNL niciodată. Peste doar o lună vom avea ocazia să vedem dacă iubește așa de mult filiala încât o să pună deasupra intereselor personale sau o va sacrifica pentru încă două mandate de deputat.
Lasă un comentariu