Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Nouă turiști au rămas ore-n șir înzăpeziți pe Transalpina

De și există indicatoare care interzic și acum accesul pe Transalpina, nouă turiști s-au aventurat miercuri, 15 mai, pe acest tronson. Din păcate pentru ei, microbuzul și ma șina cu care se deplasau au rămas blocate în zăpadă în zona Obâr șia Lotrului, iar în jurul orei 13.00 au sunat la numărul unic 112 și au cerut ajutor. În sprijinul lor au fost trimi și imediat patru jandarmi montani, într-o autospecială de teren echipată pentru salvare montană. Jandarmii au ajuns abia după două ore la turiștii blocați, preluându-i și ducându-i la Voineasa. „Drumul era închis și există și indicatoare care arată acest lucru. Nu șitim de ce turiștii au ales să meargă acolo, însă jandarmii montani de la Voineasa au acționat cât de repede au putut în aceste condiții și, din fericire, au ajuns la ei și i-au salvat. Starea de sănătate a turiștilor era bună când i-au găsit și i-au dus la Voineasa” ne-a declarat purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Jandarmi Județean Vâlcea, cpt. Cosmin Iordache.

CLAUDIA STANCIU