Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Produse contrafăcute, confiscate de polițiștii vâlceni

Poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au acţionat în municipiului Râmnicu Vâlcea și orașul Horezu în scopul prevenirii şi combaterii comerțului ilicit cu obiecte de îmbrăcăminte și încălțăminte purtând mărci consacrate, contrafăcute.

La data de 21 deecembrie a.c., polițiștii din cadrul Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice Vâlcea au defășurat acțiuni în orașul Horezu și municipiul Râmnicu Vâlcea, județul Vâlcea pentru verificarea persoanelor care comercializează articole vestimentare sau de îmbrăcăminte contrafăcute.

În urma controalelor efectuate la 2 societăţi comerciale, au fost identificate obiecte vestimentare și de încălțăminte susceptibile a fi contrafăcute, purtând însemne specifice ale unor mărci înregistrate de renume, fiind ridicate 36 de articole de îmbrăcăminte şi încălţăminte, în valoare de 2500 de lei.

Poliţiştii au întocmit 2 dosare penale, sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ,,punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrară pentru produse identice ori similare”, conform Legii nr. 84/1998.

De asemenea, au fost aplicate 4 sancțiuni contravenționale pentru nerespectarea prevederilor din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor.