Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!
FOTO: BotosaniNews

La un pas de COMĂ ALCOOLICĂ şi FĂRĂ PERMIS, un şofer a făcut accident în Râmnicu Vâlcea

FOTO: BotosaniNewsLa data de 3 aprilie a.c., în jurul orei 23.00, poliţişti rutieri din cadrul Poliţiei Municipiului Râmnicu Vâlcea, în timp ce desfăşurau activităţi de prevenire şi combatere a evenimentelor rutiere, au constatat că, G.N., de 58 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, a condus o autoutilitară, înmatriculată în Timiş, pe strada Petrache Poenaru, din municipiul Râmnicu Vâlcea şi a acroşat un alt autoturism parcat regulamentar.

În urma testării conducătorului auto cu aparatul etilotest, a rezultat o alcoolemie de 1,15 mg/l alcool pur in aerul expirat. Totodată, poliţiştii au constatat că bărbatul nu deţinea permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

Conducătorul auto a fost condus la spital, unde i-au fost recoltate două probe biologice de sânge, faţă de acesta efectuându-se cercetări pentru conducerea unui vehicul sub influenţa alcoolului şi fără permis de conducere.