Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

Inspectoratul Teritorial de Muncă Vâlcea a terminat cercetările în cazul unui accident mortal de muncă

În luna iunie 2016, Serviciul Control Sănătate şi Securitate în Muncă din cadrul Inspectoratului Teritorial de Muncă Vâlcea a efectuat un număr de 117 de controale, fiind dispuse 438 măsuri de punere în conformitate cu prevederile legislative în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

În cadrul acestor controale, au fost aplicate 106 sancţiuni contravenţionale din care, 96 avertismente şi 14 amenzi în valoare de 58.000 lei. De asemenea, au fost înregistrate 8 sesizări referitoare la încălcarea reglementărilor legale în domeniul securităţii şi sănătăţii în muncă.

Tot în luna iunie a.c. au fost înregistrate 5 accidente cu incapacitate temporară de muncă şi au fost finalizate cercetările în ceea ce priveşte accidentul mortal de muncă, care a avut loc în data de 19 martie a.c., într-o exploatare forestieră de la Câineni.

În accidentul de la Câineni şi-a pierdut viaţa un bărbat de 32 de ani, din comuna Budeşti, judeţul Vâlcea, care se afla într-o exploatare forestieră deţinută de o firmă din Argeş pe Valea Scăunelelor, în comuna Câineni. În timp ce se afla în pachetul de exploatare, la o doborâre din ziua anterioară, o creangă aninată l-a surprins pe lucrător, lovindu-l în zona capului. Bărbatul a murit pe loc.