Duminică, 10 decembrie a.c., la ora 11.55, pompierii militari din cadrul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) „General Magheru” al Judeţului Vâlcea au fost solicitaţi pentru stingerea unui incendiu produs la o casă de locuit din Râmnicu Vâlcea. Până la stingerea incendiului, au ars: acoperișul casei de locuit construit din lemn pe o suprafață de aproximativ 10 mp și aproximativ 100 kg carne și grăsime de porc.
După aproximativ o jumătate de oră de la sosirea pompierilor la locul intervenției, incendiul a fost stins, înainte ca flăcările să se propage la întregul imobil și la alte bunuri situate în apropiere.
Cercetările preliminare efectuate la fața locului arată că incendiul s-ar fi declanșat după ce proprietarul locuinței a pus carnea la afumat în imediata apropiere a coșului pentru evacuarea fumului, grăsimea rezultată prin topire aprinzându-se.
Lasă un comentariu