La data de 18 iulie a.c., polițiștii Biroului Rutier Râmnicu Vâlcea au fost sesizați cu privire la faptul că s-ar fi produs un accident rutier pe DN 7, soldat cu rănirea unei persoane.
Din primele date, se pare că ar fi avut loc o coliziune între 3 autoturisme și o autoutilitară pe DN 7, strada Calea București, în zona Goranu a municipiului Râmnicu Vâlcea.
În urma impactului a rezultat rănirea unui bărbat de 40 de ani, din municipiul Râmnicu Vâlcea, care a fost transportat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale.
Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Polițiștii efectuează în continuare cercetări pentru stabilirea cauzelor care au condus la producerea evenimentului rutier.



Sursa foto/video: ISU Vâlcea
Lasă un comentariu