Save 20% off! Join our newsletter and get 20% off right away!

FOTO: ACCIDENT grav în Râmnic. Tânăr de 24 de ani în comă

Un tânăr de 24 de ani se zbate între viaţă şi moarte, după ce scuter său a fost lovit de un autoturism pe strada Nicolae Titulescu, din Rm. Vâlcea. Accidentul s-a produs duminică, 3 august a.c., când şoferul unui autoturism, Valentin C. – 32 de ani, într-o intersecţie, a efectuat un viraj la stânga şi nu a acordat prioritate unui scuter, condus de tânărul Andrei Anescu – 24 de ani (foto), din Rm. Vâlcea. Impactul a fost extrem de puternic, băiatul de pe scuter fiind proiectat pe carosabil, iar motociclul său a fost proiectat într-un alt autoturism ce trecea prin zonă în acel moment.

Andrei Anescu a suferit răni grave în urma accidentului, fiind transportat la Spitalul Judeţean de Urgenţă Vâlcea, acolo unde a fost diagnosticat cu TCC fractură bază craniană, fractură C2, fractură claviculă şi stare comatoasă.

De asemenea, în urma impactului a fost rănit şi un pasager din autoturismul ce a provocat accidentul, fiind vorba de Daniel C. – 34 de ani, care a suferit un traumatism cranio-facial.